Consilierul local social-democrat Ilie Cheșa solicită Primăriei să ia atitudine și să rezolve stiuația disperată a locuitorilor blocului A 33, de pe strada Stupilor, în al căror imobil plouă ca afară.
„Chiar nu mai este nimeni răspunzător în Primăria Arad de calitatea lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor din Arad ?”, se întreabă consilierul local municipal Ilie Cheșa.
„Îmi vine greu să cred că nu există, în mod legal, competențe desemnate pentru a face verificări tehnice. Nu știu, nu vor sau nu le pasă? Care variantă să fie domnule Bibarț? Pentru că în mod curent constatăm că firma Fildo Starcons SRL , una dintre cele două care au câștigat licitațiile, se achită în mod mizerabil de lucrările la blocurile din municipiu. Dovadă recentul scandal de la Blocul A 33 de pe strada Stupilor din cartierul Vlaicu, unde oamenii s-au trezit cu apă în casă, după ce lucrătorii firmei menționate au luat acoperişul vechi şi l-au înlocuit printr-o simplă folie. Reprezentanții companiei au invocat superficial, după ce au fost somați de locatari, că «nu au bani pentru că nu le dă Primăria». Dincolo de festivismul acela orbitor și desuet, cred că echipa pe care o coordonează Călin Bibarț ar trebui să aibă și alte griji, unele care au legătură cu starea reală de fapt a Aradului. Plouă la arădeni în casă și Primăria ridică din umeri! Indiferent de ordinea de zi, am să deschid această discuție în plenul CLM. E inadmisibil ca amatorismul și nepăsarea să domine și nimeni să nu dea socoteală pentru pagube”, afirmă consilierul local municipal Ilie Cheșa (foto).
Lasă un comentariu