Social-democratul Ilie Cheșa a fost ales viceprimar al Aradului de majoritatea constituită în jurul PNL.
Astfel, a fost ocupată și cea de a doua poziție de viceprimar al municipiului, care rămăsese „vacantă” ca urmare a negocierilor nereușite dintre partidele care au reprezentanți în Consiliul Local Municipal.
„După 17 ani, PSD Arad are din nou oportunitatea de a deține o funcție atât de importantă la nivelul administrației locale din municipiu, cum este cea de viceprimar. Știu că voi avea o responsabilitate imensă și vreau să mulțumesc atât arădenilor, care au avut încredere în noi și ne-au acordat votul în septembrie 2020, cât și colegilor din echipa PSD, care m-au susținut și alături de care voi încerca să demonstrez în următorii trei ani că și la Arad se poate face o altfel de politică, în folosul arădenilor.Am fost, sunt și voi rămâne fidel principiilor social-democrate, echipei PSD, dar asta nu înseamnă că ușa mea nu va fi deschisă pentru toți arădenii, indiferent de opțiunea politică. Sper ca alături de ceilalți colegi din primărie și din Consiliul local municipal, să avem în acest mandat un singur scop comun: interesul cetățeanului”, a declarat Ilie Cheșa imediat după alegerea sa în poziția de viceprimar.
Acesta s-a aflat, zilele trecute, în centrul unui scandal după ce colegii săi din PSD Arad l-au acuzat de trădare și l-au suspendat din partid.
Bucuria lu Chesa o sa fie f.scurta,bucuria tradatorului,d-na Vartaci impreuna cu echipa municipala PSD duc greul! Pistru presedinte PSD Arad,asta urmeaza…in curand!