În urma analizării activităţii instanţelor arădene, s-a constatat o scădere a volumului de activitate a Tribunalului Arad.
La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc întâlnirea, prin videoconferinţă, a conducerilor Tribunalului Arad, Judecătoriei Arad, Judecătoriei Lipova, Judecătoriei Ineu, Judecătoriei Chişineu Criş şi Judecătoriei Gurahonţ, în cadrul căreia au fost analizate rapoartele de activitate ale celor şase instanţe arădene, aferente anului 2020, anunță Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Tribunalului Arad.
În urma analizării activităţii instanţelor arădene pentru anul 2020, s-a constatat o scădere cu aproximativ 9,54% a volumului de activitate al Tribunalului Arad față de anul precedent, în sensul că în anul 2019 s-au înregistrat un număr de 6.951 de cauze noi, cu 663 de dosare mai multe decât în anul 2020 când au fost înregistrate un număr de 6.288 dosare noi.
Per ansamblu, la nivelul tuturor instanțelor din județ, numărul cauzelor nou înregistrate a scăzut nesemnificativ, cu 8 dosare, de la 39.772 dosare în 2019, la 39.764 dosare în 2020.
La nivelul judecătoriilor aflate în raza de competență a Tribunalului Arad, volumul de activitate și încărcătura de dosare ce a revenit spre soluționare fiecărui judecător s-a situat aproximativ în aceeași parametrii precum în anii precedenți, cu ușoare fluctuații de regulă descendente, cu excepția Judecătoriilor Arad și Ineu unde încărcătura pe judecător a crescut.
Din perspectiva indicatorilor de eficiență care analizează unitar, la nivel național, activitatea instanțelor judecătorești evaluând-o sub aspectul ratei de soluționare a dosarelor, a vechimii dosarelor în stoc, a ponderii dosarelor închise într-un an, a duratei medii de soluționare și a hotărârilor redactate peste termen, Tribunalul Arad se situează și în acest an, la fel ca în anii precedenți, în categoria instanțelor eficiente.
Toate judecătoriile aflate în raza de competență a Tribunalului Arad s-au situat între instanțele foarte eficiente.
„În bilanțul de anul trecut ne propuneam ca și obiective pentru anul 2020 următoarele:
Dezvoltarea aplicației TDS (aplicaţie dezvoltată de specialiştii IT din cadrul Tribunalului Arad, care permite comunicarea actelor de procedură, în format electronic), prin introducerea unor noi funcții;
Dezvoltarea aplicației privind coperta dosarului;
Dezvoltarea unei aplicații care să scaneze în bloc și să ataşeze în ECRIS toate actele înregistrate pe parcursul unei zile și corelarea ei cu aplicația privind coperta dosarului;
Menţinerea obiectivului vizând îmbunătățirea calității actului de justiție sens în care se va urmări:
– calitatea redactării hotărârilor;
– soluționarea cauzelor în termen rezonabil;
– redactarea în termenul prevăzut de lege, a hotărârilor judecătorești;
Menținerea obiectivului vizând îmbunătățirea indicatorilor de eficiență, mai ales cu privire la vechimea dosarelor în stoc și rata de soluționare.
Menținerea obiectivului vizând îmbunătățirea comunicării cu exteriorul, având în vedere și Hotărârea nr. 161 din 26.02.2018 a Consiliului Superior al Magistraturii privind «Planul de integritate pentru implementarea strategiei naţionale pentru 2016-2020 la nivelul autorităţii judecătoreşti».
Credem că marea majoritate a acestor obiective au fost atinse, mai puțin cele privind dezvoltarea unei aplicații care să realizeze scanarea automată a documentelor, întrucât s-a realizat doar parțial acest obiectiv, cu privire la procedurile de citare.
În ceea ce priveşte impactul pandemiei de coronavirus COVID – 19 asupra personalului, arătăm că la nivelul instanţelor arădene nu au existat probleme deosebite, întrucât ne-am confruntat cu un număr relativ scăzut de persoane depistate pozitiv cu SARS – CoV – 2 în rândul personalului instanţelor din judeţul Arad.
Pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS – CoV-2, în cursul anului 2020, la nivelul instanţelor arădene au fost achiziţionate materiale de protecţie, (termoscanere, panouri de plexiglas, măşti de protecţie facială, mănuşi de unică folosinţă şi alte echipamente de protecţie), precum şi dezinfectanţi pentru mâini şi suprafeţe, efortul financiar fiind de 132.775 lei”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Tribunalului Arad.
Lasă un comentariu