În ce stadiu se află lucrările la blocurile de pe strada Tarafului

În ce stadiu se află lucrările la blocurile de pe strada Tarafului

Viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a verificat stadiul lucrărilor la cele două blocuri ridicate pe strada Tarafului.

Pentru a soluţiona cel puţin o parte din solicitările pentru locuinţe sociale, administraţia locală a început în toamna anului 2017 construcţia a două imobile cu două etaje, pe fostul amplasament al Pieţei Sânnicolau Mic (obor de animale). Fiecare bloc va avea câte 32 apartamente (20 apartamente cu o cameră şi 12 apartamente cu 2 camere) prevăzute cu baie proprie şi bucătărie/chicinetă, informează Primăria.

Blocurile vor fi racordate la toate utilităţile necesare, inclusiv gaz metan, fiind dotate cu Centrale termice proprii la parter. În jurul blocurilor se va amenaja o reţea de circulaţie carosabilă, platforme de parcare, spaţii verzi cu plantaţii de arbori şi arbuşti de tip parc cu bănci de odihnă, spun reprezentanții municipalității.

Am verificat la faţa locului stadiul lucrărilor, iar perspectivele sunt optimiste în sensul că cele două blocuri sociale  vor fi finalizate în prima jumătate a anului şi nu în toamnă,  aşa cum era programat. Suntem datori să fim apropiaţi de toţi concetăţenii noştri, mai ales de cei care trec prin momente mai dificile,  a declarat viceprimarul Călin Bibarţ.

Investiţia muncipalităţii se ridică la suma de 7 milioane de lei.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.