Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, senatorul Mihai Fifor, subliniază că orice analiză a dublului standard la alimente, la nivel european, trebuie să aibă o bază juridică comunitară pentru o comparație corectă.
Iar aceasta, spune el, în situaţia în care reglementările legislative lipsesc la nivelul Uniunii Europene.
„Unul dintre punctele importante de pe agenda României, pe perioada deţinerii președinției rotative a Consiliului UE, este şi modificarea Directivei 2005/29/CE, privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor față de consumatori. Problema dublului standard în privința produselor alimentare în UE a debutat oficial, în 2011, când o asociație de consumatori din Slovacia o aducea în atenție prin anunțarea inițierii unui studiu de evaluare, a unor produse similare din Cehia, Belgia, Luxemburg și Franța. Ca poziţie, România susține acțiunile propuse de Comisia Europeană în orientările publicate în septembrie 2017 și este pregătită să participe la campania de testare a produselor propusă de Comisarul Jourová. În aceeaşi măsură, sprijinim propunerile de acțiuni formulate de Parlamentul European și susţinem că la nivelul Uniunii Europene se impune elaborarea unor norme juridice, metodologii specifice cu caracter unitar. Iar asta pentru că noi considerăm că trebuie să conferim autorităților naționale competențe sporite pentru a elimina orice practice ilegale, oriunde există acestea”, declară Fifor.
„Concluziile propriilor noastre analize sunt clare: din 29 de produse alimentare testate, provenite din Olanda, Germania şi Belgia, la 9 din probele analizate s-au constatat diferențe la următorii parametrii: procent de grăsime, procent proteină, valoare energetică. Ceea ce spune enorm şi confirmă teza, conform căreia, în unele părți ale Europei se vând alimente de o calitate mai scăzută decât în alte țări, deși ambalajul și marca sunt identice. Pe fond, România şi în speţă Guvernul social-democrat nu doresc să rămănem doar martorii unor declarații pozitive, neînsoțite însă de reglementări stricte. Doar astfel putem să îi protajăm pe cetăţeni de practicile comerciale neloiale”, afirmă preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Fifor.
Lasă un comentariu