În sfârşit! PSD are preşedinte şi la municipiu. Despre cine este vorba

În sfârşit! PSD are preşedinte şi la municipiu. Despre cine este vorba

După un interimat ce părea că nu se mai termină, Organizaţia Municipală PSD Arad are preşedinte! Numit, desemnat, nici nu mai contează! Contează că e oficial, potrivit unui comunicat de presă la fel de oficial.

Dar, iată ce se spune în comunicat (cu referire la situaţia inspectorilor şcolari generali şi adjuncţi): Guvernul PSD propune un sistem în care obediența față de partid ține loc de valoare și de lege. Cerem PSD să respecte legea și regulile transparente de ocupare a funcțiilor publice“, precizează Sergiu Bîlcea, președintele Organizației Municipale PSD Arad.

Da, aţi citit bine: Sergiu Bîlcea, președintele Organizației Municipale PSD Arad!

Ca să limpezim lucrurile, trebuie spus că (pardon) comunicatul a fost dat publicităţii de PNL Arad, liberalii fiind sătui şi ei, probabil, de interimatul prelungit de la PSD. Asta ca să nu spunem că au greşit.

Sau, ca să fim şi mai exacţi, că a fost vorba de puterea obişnuinţei!

P.S. Ulterior, comunicatul PNL Arad a fost corectat. Social-democraţii nu au reacţionat în nici un fel. Probabil le convenea cu Bîlcea preşedinte! 😉

  1. oricum ar fi mai bun decat bambilicii lui Caprar

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.