Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, membri ai comunității Sfântul Ioan Botezătorul din Essex (Anglia) vor participa la manifestările Filocalia ce se vor derula în mai multe etape la Arad, în anul calendaristic 2016, organizate de Arhiepiscopia Aradului și Centrul Cultural Județean Arad, prin implicarea Consiliului Județean Arad și a Primăriei Aradului.
Astfel, Părintele Nikolai Vadimovich Sakharov (doctor al Universității din Oxford, ucenicul și nepotul fericitului Părinte Sofronie Sakharov) va lua parte la manifestările cultural-artistice și spiritual-liturgice ale Filocaliei în perioada 5 – 12 martie 2016. Părintele Nikolai este autorul lucrării „Iubesc, deci exist”, o expunere a teologiei Părintelui Sofronie, ucenic al Sf. Siluan Athonitul, păstrător al moștenirii lui duhovnicești și una din cele mai deosebite chipuri spirituale ale Ortodoxiei secolului trecut. Principalele teme de reflecție și dialog pe care Părintele Nikolai Sakharov le va prezenta la Arad vor fi în relație directă, misionară și pastorală, cu tema Anului omagial al educației tineretului ortodox în Patriarhia Ortodoxă Română. Conferințele publice, dialogurile cu studenții și cu tinerii în licee sau colegii, precum și interviurile TV vor avea în centrul atenției educația tineretului astăzi și provocările societății contemporane, teme care-i sunt familiare Părintele Nikolai, atât prin implicarea sa pastoral-misionară în lume, cât și prin activitatea sa didactic-pedagogică (fellow la Universitatea Essex și visiting lecturer la Cambridge și Moscova).
În perioda 9 – 14 mai 2016, Cuvioasa Maică Magdalena de la Essex (doctor în teologie a Universității din Londra și ucenica Părintelui Sofronie) va participa la manifestările spirituale și culturale organizate de Filocalia, propunând teme foarte interesante și actuale participanților, cum ar fi educația și comunicarea credinței copilului și tânărului astăzi, adolescența, căsătoria și familia ortodoxă. Cu aceste teme Maica Magdalena s-a identificat de-o viață în activitatea sa spiritual-didactică internațională. Cărțile sale: „Cum să comunicăm copiilor credinţa ortodoxă” şi „Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi”, au devenit lucrări de referință pentru orice pedagog și catehet ortodox. În paginile acestora autoarea reflectă cât mai multe din acele situaţii practice întâlnite în încercarea de a prezenta copiilor şi tinerilor învăţătura creştin-ortodoxă. Manifestându-ne bucuria pentru prezența în paginile Filocaliei a comunității de la Essex, aducem mulțumirea organizatorilor P.Cuv. Arhim. Kyrill, starețul Sfintei Mănăstiri Ioan Botezătorul (Stavropighie a Patriarhiei Ecumenice), pentru binecuvântarea și suportul acordat Părintelui Nikolai și Maicii Magdalena de a veni în România.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect
Filocalia este un eveniment de exceptie. Pr.vicar Teofan Mada organizeaza acest eveniment in duh filocalic (iubire de frumos spiritual). Este mare nevoie de aceste evenimente spirituale in lumea secularizata de astazi.