Consilierii social-democraţi au convocat o şedinţă extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, pentru ziua de vineri, solicitând constituirea unei comisii speciale de analiză și verificare a modului de atribuire și executare a contractului nr. 1603/24.10.2017 de delegare prin concesiune a gestiunii Serviciului de Salubrizare al Zonei I.
Deputatul social-democrat Adrian Todor spune că, din păcate, consilierii liberali și primarul Gheorghe Falcă au refuzat să participe la ședință, dovedind încă o dată disprețul pe care îl au față de arădeni, dar și grija față de firma Retim, firma de casă a PNL.
„De aproape două săptămâni, arădenii trăiesc un adevărat calvar, din cauza societății Retim, care a câștigat contractul de salubritate pentru municipiul Arad și alte 24 de unități administrativ-teritoriale. Din 24 aprilie, firma respectivă, cu largul concurs al Primăriei Arad și Consiliului Județean Arad, a transformat Aradul într-o adevărată groapă de gunoi, existând în orice moment pericolul izbucnirii unei epidemii. Având în vedere situația gravă, am cerut constituirea unei comisii de anchetă, pentru a verifica cum s-a semnat acest contract și modul în care el se derulează. Avem suspiciuni cu privire la existența Autorizației de Mediu și a celorlate autorizații prevăzute de lege. Sunt suspiciuni privind asigurarea efectivului de personal necesar, asumat prin contract, precum și a numărului de utilaje destinate prestării serviciului, stipulat în același contract. Este necesară o analiză a modului de stabilire a tarifelor și dacă modul lor de calcul a fost modificat după atribuirea contractului. Sunt foarte multe nereguli care au dus la această stare de fapt, când o societate comercială își bate joc de un oraș întreg”, afirmă Todor.
„Din păcate, astăzi am avut încă o dovadă a faptului că administrația liberală condusă de Gheorghe Falcă are un interes ca această afacere să meargă în continuare, chiar dacă arădenii sunt bătaia de joc a firmei Retim, chiar dacă străzile, curțile blocurilor, spitalelor, școlilor sunt în continuare pline de gunoaie. Falcă și consilierii PNL au refuzat să participle la ședința CLM, blocând astfel adoptarea proiectului de înființare a anchetei. Protejarea unei firme de casă a PNL s-a dovedit a fi mult mai importantă pentru Gheorghe Falcă și cățelușii săi portocalii, decât interesul arădenilor, decât sănătatea cetățenilor din acest oraș. Gheorghe Falcă a arătat astăzi, dacă mai era nevoie de vreun nou exemplu, că interesul personal, buzunarul propriu, firmele de partid sunt mult mai importante decât binele cetățenilor, decât sănătatea arădenilor“, declară deputatul social-democrat Adrian Todor.
Lasă un comentariu