La numai o săptămână de când maşinile a cinci familii de români au fost incendiate în Italia, un caz similar pare să fi avut loc, duminică dimineața. Ambasada României la Roma s-a sesizat, în regim de urgenţă, în legătură cu acest nou caz de incendiere a autoturismului unui cetăţean român.
Misiunea diplomatică română a întreprins imediat demersuri pe lângă autorităţile de poliţie locale, cu solicitarea de declanşare a procedurilor de investigaţie specifice, în vederea verificării semnalărilor şi clarificării situaţiei la faţa locului.
În urmă cu o săptămână, cinci maşini cu numere de înmatriculare din România au fost incendiate în Italia, fiind în totalitate distruse. O anchetă a fost imediat deschisă, însă, până în prezent nu există informaţii oficiale cu privire la autorii acestui incident.
Lasă un comentariu