Pompierii arădeni au intervenit în cursul zilei de duminică pentru a stinge și a înlătura efectele negative produse de arderile necontrolate ale vegetației uscate în șapte localități din județul Arad.
Astfel, s-a intervenit în localitățile: Arăneag, Paiuseni, Săvârșin, Madrigesti, Iercoseni, Seliștea și Pleșcuța. În urma incendiilor au fost afectate aproximativ 35 hectare de teren.
„Vă reamintim că arderea vegetației uscate este STRICT INTERZISĂ. Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de operatori economici, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu