Un incendiu s-a produs în noaptea de miercuri la un bloc de apartamente din municipiu.
Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină, în jurul orei 22.45, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc de locuințe din municipiul Arad, de pe strada Cocorilor.
„Pentru misiune au fost dislocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare la înălțimi, descarcerarea ușoară și un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă, încadrate cu 10 subofițeri și 2 soldați. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta în interiorul unui apartament, pe o suprafață de aproximativ 20 de mp, cu degajări de fum. Concomitent cu acțiunea de stingere, pompierii au intervenit pentru evacuarea a opt persoane din apartamentele învecinate. Incendiul a fost lichidat prompt, în limitele găsite, în urma flăcărilor fiind afectat apartamentul și bunurile aflate în interior (materiale textile și o canapea) pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Din fericire, nu s-au înregistrat victime iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jarul sau scânteile provenite de la o țigară nestinsă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu