Incendiul izbucnit în parcarea de pe strada Beiuș, provocat intenționat

Incendiul izbucnit în parcarea de pe strada Beiuș, provocat intenționat

Incendiul izbucnit, marți dimineața, în parcarea de pe strada Beiuș ar fi fost provocat intenționat.

Aceasta este prima ipoteză emisă de anchetatori în urma cercetărilor efectuate la fața locului.

Vă reamintim că în această dimineață, în jurul orei 4.15, pompierii arădeni au fost sesizați despre faptul că mai multe autoturisme de pe strada Beiuș, din municipiul Arad, au luat foc. Echipajele ajunse la fața locului au procedat la lichidarea incendiului care a distrus patru autoturisme și a avariat alte patru autovehicule, precum și fațada unui bloc.

„La fața locului s-a deplasat echipa operativă, formată din polițiști criminaliști și de investigații criminale. Din primele verificări, s-a conturat ipoteza că incendiul ar fi fost provocat, fiind constituită o echipă complexă de cercetare, sub coordonarea șefului inspectoratului. A fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, în vederea stabilirii cauzelor care au dus la producerea incendiului și luarea măsurilor legale față de persoana/persoanele responsabile.”, precizează Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Sursă foto: ISU Arad

  1. Bata-l dzeu de derbedeu,drogat,nesimtitul naibii.Vrem sa stim clar sentiinta acestuia!lasat in fundul gol si el si tot neamu masii-pt a acoperi pagubele toate!puscarie cu suspendare,daa?!sa mai revina sa distruga si altele!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.