A doua sesiune de admitere pentru studii de licență și master la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad începe de la 1 septembrie.
Cei care doresc să se înscrie își pot depune dosarul, până la data de 12 septembrie, la centrul unic de înscriere din Bulevardul Revoluției nr. 72 (Palatul BNR), de luni până vineri între orele 9.00-17.00, iar sâmbăta și duminica între orele 9 -13.00
Înscrierile, la oricare din cele 35 de programe de licență sau 33 de programe de master se pot face și online https://core.uav.ro/admitere.
Interviurile și probele pentru admiterea la master și licență vor avea loc în 13 septembrie. Afișarea primelor rezultate și depunerea contestațiilor vor avea loc pe 14 septembrie. În perioada 15-17 septembrie cei care au fost admiși sunt așteptați la confirmarea locului.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu