Guvernul României a aprobat ieri proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede că medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate vor putea efectua activitatea de testare cu teste rapide antigen din proba nazo-faringiană în vederea depistării infecţiei cu SARS-CoV-2.
Potrivit Ordonanței, medicii vor achiziționa testele rapide antigen dintre cele aprobate de Comisia Europeană, din lista afişată pe site-ul Ministerului Sănătăţii, iar pentru activitatea de testare realizată vor primi 50 de lei/persoană, tarif care cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele şi echipamentele de protecție necesare testării.
Medicii de familie, care realizează testarea rapidă au obligaţia raportării rezultatelor în aplicaţia Corona Forms, imediat după efectuarea testării, nu mai târziu de ora 24 a zilei în care s-a acordat serviciul.
De remarcat, că activitatea de testare se va realiza în cadrul programului de lucru și vor beneficia de ea toate persoanele înscrise pe lista proprie a medicului de familie, eligibile la testare, precum şi persoanele eligibile la testare care nu au un medic de familie sau sunt înscrise pe lista altui medic de familie, la un interval de cel puţin 48 de ore, între două testări succesive.
Persoanele eligibile pentru testare sunt cele suspecte de infectare cu virusul SARS COV2, prevăzute în Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică.
Sursa: Realitatea PLUS
Lasă un comentariu