INCIDENT DIPLOMATIC ISCAT de Papa Francisc: Turcia îi cere Sfântului Părinte să-și retragă afirmațiile

INCIDENT DIPLOMATIC ISCAT de Papa Francisc: Turcia îi cere Sfântului Părinte să-și retragă afirmațiile

Turcia este foc și pară după ce Papa Francisc a folosit, în discursul său de duminică, cuvântul „genocid” pentru masacrul armenilor de acum 100 de ani.

„În secolul trecut, familia noastră umană a trecut prin trei tragedii masive şi  fără precedent. Prima, care este considerată în mod larg drept „primul genocid al secolului XX”, a lovit poporul vostru armean”, a declarat duminică Papa Francisc, citând un document semnat în 2000 de Papa Ioan Paul al II-lea şi patriarhul armean.

Primul ministru turc Ahmet Davutoglu a calificat drept „părtinitoare” şi „nepotrivite” afirmaţiile Papei.

„Aceste evenimente dureroase sunt citate în mod părtinitor şi nepotrivit de Papa şi autoritatea pe care o reprezintă”, a declarat Davutoglu la un post de televiziune, în timp ce Turcia a anunţat că îşi recheamă ambasadorul de la Vatican pentru consultări.

Primul ministru şi-a exprimat regretul că afirmaţiile Papei nu sunt în conformitate cu declaraţiile făcute în favoarea reconcilierii, în timpul vizitei sale în Turcia din luna noiembrie anul trecut.

„Sper că Papa susţine în continuare opiniile exprimate când a venit în Turcia şi îşi va revizui poziţia recentă”, a mai declarat premierul Turciei.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.