Inventivitatea deținuților este fără margini! Dovadă în acest sens stă descoperirea făcută de polițiști, zilele trecute, într-o închisoare din statul amazonian Tocantins, care „găzduiește” 329 de deținuți.
În cursul unei inspecții, polițiștii brazilieni au descoperit că deținuții dresaseră un șoricel să transporte droguri dintr-un pavilion al închisorii în altul.
„Șoricelul era atât de ascultător încât se lăsa chiar și mângâiat pe cap”, a declarat Gean Carlos Gomes, director al închisorii Barra da Grota din Araguaina.
Vinerea trecută, la inspecția de rutină efectuată în închisoarea care deține trei pavilioane, atenția inspectorilor a fost atrasă de un șoricel care avea legată de coadă o sfoară lungă. Urmărindu-l cu atenție, agenții au descoperit că rozătoarea mergea de la pavilionul A la pavilionul C. Deținuții legau sfoara de coada șoarecelui și îl foloseau să transporte droguri și alte obiecte.
„Când rozătoarea ajungea la destinație, deținuții îl luau și trăgeau sfoara cu obiectele”, a adăugat directorul închisorii. În cursul inspecției, polițiștii au confiscat 29 de doze de marijuana și 23 de cocaină.
Proprietarul șoarecelui nu a fost, încă, descoperit, însă, zilele următoare vor fi analizate imaginile de pe camerele de supraveghere pentru a afla cine este acesta.
Șoricelul a fost eliberat în vegetația din jurul închisorii, în pofida implicării sale în faptele ilegale.
Sursa: thesun.co.uk
Lasă un comentariu