Proprietarul unei păstrăvării din Suceava a fost înjunghiat în abdomen de un tânăr, victima reuşind să conducă maşina până la spital, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Incidentul s-a petrecut în incinta păstrăvăriei din localitatea suceveană Bădeuţi.
Tânărul de 27 de ani s-a luat la ceartă cu proprietarul păstrăvăriei (în vârstă de 52 de ani) și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, tânărul l-a înjunghiat pe acesta din urmă în abdomen cu un cuțit, după care a sunat la 112.
Imediat după agresiune, bărbatul rănit a mers singur la spital, cu maşina sa, fiind internat şi operat.
În urma examinării medico-legale s-a stabilit că bărbatul agresat are nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu apar complicaţii.
Procurorii Parchetului Tribunalului Suceava l-au reţinut pe tânărul din Botoşani, pentru tentativă de omor, el urmând să fie dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă.
Lasă un comentariu