Sute de litri de sânge colectați în fiecare zi în România de la donatori ajung la pacienţi în condiţii care pot duce la pierderea calităţii materialului sanguin şi pot pune în pericol viaţa şi sănătatea celor care au nevoie de transfuzii. În 84% dintre cele 294 de spitale verificate, frigiderele în care este păstrat sângele nu monitorizează temperatura, arată Digi 24.
Controalele Ministerului Sănătăţii efectuate în 294 de spitale din România au relevat că, de multe ori, sângele trimis de centrele de transfuzie este transportat cu genţi de picnic şi ţinut în frigidere unde temperatura nu este controlată. În aceste condiții, sângele se poate strica.
„Sângele este perisabil, se poate strica. În al doilea rând, există riscul transfuziilor eronate. Noi dăm sânge perfect calibrat, perfect identificat, dar la nivelul spitalelor se întâmplă să nu poată să facă probele de compatibilitate cu primitorul”, spune directorul Institutului de Hematologie, Andy Rosin.
Statisticile arată că există şi consecinţe ale actualei stări de fapt: 10.340 de pacienţi transfuzaţi au avut reacţii adverse, cum ar fi dureri, febră, probleme cu tensiunea, suspiciuni de infecţie cu virusul West Nile.
Tot ce a putut să facă deocamdată Ministerul Sănătăţii a fost să dea trei amenzi în valoare de 30.000 de lei, şi 52 de avertismente.
SURSA: ziare.com/
Lasă un comentariu