Încurajat de succesul „Festivalului Berii”, Centrul Municipal de Cultură organizează primăvara aceasta și „Festivalul Vinului”!

Încurajat de succesul „Festivalului Berii”, Centrul Municipal de Cultură organizează primăvara aceasta și „Festivalul Vinului”!

La o lună și ceva de la topirea zăpezii, arădenii au avut parte de … „Festivalul Berii”, o acțiune a „băieților deștepți” ai Aradului (și a fetelor, desigur, că nu vrem să discriminăm!).

Nici n-a apucat bine să se încălzească afară, că aceștia au pus-o, deja, dezinvolt, de un bairam pe bani publici. Mulți!

Oare ce mai urmează în iunie, iulie și august, când chiar e cald și se consumă bere în draci, nu alta? Cum o să-i zică? „Festivalul Berii – ediția a II-a”, sau, „a III-a”?

Până atunci, la sfârșitul săptămânii viitoare arădenii sunt așteptați, preventiv, în aceeași locație (Parcul „Nedemolat” Eminescu), la „Festivalul Vinului”. Glumim, desigur, dar ne putem aștepta la orice, acum, că le-am dat ideea!

  1. Editia de primavara, editia de vara, cea de toamna si apoi editia iernii. Sau festival dupa festival, ca si viata. Ar putea deveni ” Festivalul capsunelor si al cireselor „, Festivalul legumelor, etc.,etc.,etc. Ce mai, atunci cand totul in jur e roz, e momentul sa te tii numai de festivaluri. Fara numar, banii sa se scurga. Ta-dam !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.