Noi lucrări de cuplare a rețelelor de apă potabilă vor avea loc, luni, 24 octombrie, la Ineu, în cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”/Programul Operaţional Infrastructură Mare, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S.A.
Astfelm în intervalul orar 08.00-17.00 sunt posibile întreruperi de furnizare a apei potabile, urmând să fie afectate proprietățile din partea de sud a orașului Ineu.
Lucrările vor consta în cuplarea conductei aflate pe podul de piatră care traversează râul Crişul Alb.
La reluarea alimentării cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor. Compania de Apă le recomandă acestora să nu folosească apa pentru consum şi uz casnic, până la limpezirea ei completă, şi să îşi asigure rezerva minimă de apă pe perioada executării lucrărilor.
Lasă un comentariu