Informare METEO de VREME REA: Revin NINSORILE

Informare METEO de VREME REA: Revin NINSORILE

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni după-amiază o informare meteorologică de răcire a vremii, precipitații, în general moderate cantitativ, ninsori consistente la munte și intensificări ale vântului, valabilă începând de marți, 22 martie, ora 9.00, până joi, 24 martie, la ora 18.00.

În intervalul menționat, se vor semnala precipitații în toată țara. Vor fi ploi, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (23-24 martie), în estul și în sud-estul Transilvaniei și în jumătatea de nord a Moldovei precipitațiile vor fi mixte. La munte vor predomina ninsorile, mai consistente în Carpații Meridionali și de Curbură.

În sudul, estul și centrul teritoriului se vor cumula, în special în data de 23 martie, cantități de apă de 15-25 l/mp, iar local, mai ales în zona deluroasă, peste 30 l/mp.

Meteorologii mai anunță că pe parcursul zilei de 23 martie, vântul va avea intensificări temporare, în majoritatea zonelor, cu rafale de peste 55-60 km/h în regiunile sudice și la munte.

Pe timpul zilei, valorile termice vor fi în scădere, caracterizând, în cea mai mare parte a țării, o vreme rece pentru ultima decadă a lunii martie.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.