INFORMAȚII SURPRINZĂTOARE privind EVOLUȚIA PANDEMIEI, obținute în urma unui STUDIU efectuat de Medlife

INFORMAȚII SURPRINZĂTOARE privind EVOLUȚIA PANDEMIEI, obținute în urma unui STUDIU efectuat de Medlife

Jumătate din populația mediului urban mic și o treime din populația mediului urban mare a trecut prin boală, de nouă ori mai mult, respectiv de trei ori mai mai mult față de statisticile oficiale. Această situație explică și scăderea substanțială a cazurilor din ultima lună.

În baza informațiilor rezultate în urma unui studiu, MedLife va înainta către autorități, săptămâna viitoare, măsuri concrete pentru a crește rata de vaccinare, targetat, dar și informații surprizătoare privind evoluția pandemiei.

Conform medicilor MedLife, gradul de imunitate colectivă la nivel urban este de peste 60% din populație, respectiv între 6 și 7 milioane de locuitori, numai din orașele care reprezintă 54% din populația României. Medicii MedLife arată că dacă s-ar lua în calcul și mediul rural, numărul celor care fie au trecut prin boală, fie s-au vaccinat ar putea ajunge la 10-12 milioane de persoane.

„Implicat activ în activități de cercetare încă de la debutul pandemiei, Sistemul Medical MedLife a desfășurat un nou studiu, prin intermediul propriei divizii de cercetare, pentru a evalua gradul de imunizare dobândită natural sau în urma vaccinării, în România, la nivel urban. Cercetarea s-a desfășurat pe un eșantion reprezentantiv de 943 de persoane, rezidente în orașe cu particularități diferite în ceea ce privește rata de vaccinare și rata de infectare: București, Cluj, Constanța, Timișoara – zona 1, respectiv Giurgiu, Suceava și Piatra Neamț – zona 2. În vederea determinării titrului de anticorpi împotriva COVID-19 au fost efectuate pe sistemele analitice Abbott teste serologice IgG anti-Spike RBD (fragment de proteină) care măsoară cantitativ nivelul anticorpilor și IgG anti-Nucleocapsita (calitativ) care confirmă sau infirmă prezența anticorpilor”, au precizat reprezentanții Medlife..

„Facem publice rezultatele unui nou demers de cercetare desfășurat integral din resurse proprii și exclusiv cu medicii și specialiștii MedLife. Datele arată că nivelul de imunitate colectivă numai la nivel urban este de peste 60%, respectiv 6-7 milioane de persoane, ceea ce indică o evoluție majoră a ratei de imunizare, având în vedere că în luna mai a anului trecut noi, MedLife, anunțam, în premieră, că imunitatea populației din România la COVID-19 este sub 2%. Mai mult, dacă extrapolăm datele și luăm în calcul și mediul rural, probabil, discutăm despre 10-12 milioane de români care au trecut prin boală, ori s-au vaccinat. Cu toate acestea, nu este nici pe departe momentul să ne relaxăm. Studiile referitoare la tulpina Delta, arată, fără echivoc, că imunitatea naturală, cea obținută prin trecerea prin boală, nu este eficientă în fața noii tulpini Delta. Valul 4 este mai aproape decât se credea inițial, probabil că în cel mult o lună vom ajunge să avem, din nou, mii de cazuri pe zi din cauza acestei tulpini mult mai infecțioase. Soluția e una singură: vaccinarea. Dacă nivelul ridicat de imunizare naturală ar fi fost însoțit de o rată la fel de mare a imunității prin vaccinare, probabil România ar fi stat foarte bine în Europa. Campania de vaccinare s-a dovedit a fi excelent organizată, în special având o acoperire teritorială și disponibilitate foarte bună a stocurilor de vaccin, dar este nevoie de o amplificare și mai intensă din punct de vedere comunicare, respectiv este nevoie de implicarea colectivă a tuturor instituțiilor, a clasei politice, a oamenilor de business, mass-media, artiști, societate civilă pentru a informa populația în legătură cu importanța acestui fenomen și pentru a crește, în cel mai scurt timp posibil, rata de vaccinare. Dacă prioritizăm vaccinarea în următoarea perioadă, avem șansa de a deveni cea mai importantă pepinieră la nivel european pentru investiții și turism”, a declarat Mihai Marcu, președinte și CEO MedLife Group.

De trei ori mai multe persoane din mediul urban au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 în comparație cu raportările oficiale. Cifrele cresc alarmant în mediul urban mediu și mic

Studiul realizat de specialiștii MedLife arată că de trei ori mai multe persoane din mediul urban mare au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2, comparativ cu raportările oficiale care reflectă doar universul de indivizi care au trecut prin boală și și-au făcut testul PCR în vederea confirmării diagnosticului. Astfel, conform testelor serologice efectuate în cadrul demersului desfășurat de MedLife, 34% din populația investigată din orașele mari a fost expusă la infecția COVID-19 de la declanșarea pandemiei și până în prezent. Dintre aceștia, cel mai probabil mai mult de jumătate au fost asimptomatici. Mai mult, același studiu arată că 50% din populația mediului urban mic a trecut prin boală, de până la nouă ori mai mult față de raportările oficiale.

Cu toate acestea, situația rămâne îngrijorătoare în România, dat fiind faptul că persoanele care au trecut prin boală și nu s-au vaccinat au șanse foarte mari de a se reinfecta cu noile tulpini ale coronavirusului aflate acum în circulație. De asemenea, spre deosebire de țările din vestul Europei, populația de peste 60 de ani, cea mai expusă unor evoluții severe a bolii, incluzând spitalizare și chiar deces, a ales într-o proporție mult mai mică să se vaccineze.

În ciuda ratei de imunitate colectivă, suntem încă departe de finalul pandemei. Sub 10% din cei care au trecut prin boală, dar nu s-au vaccinat, prezintă un titru semnificativ de anticorpi.

Deși datele referitoare la rata de imunizare colectivă sunt optimiste, echipa de cercetare MedLife avertizează că valul 4 al pandemiei este inevitabil și că efectele acestuia asupra sistemului de sănătate și asupra economiei vor fi devastatoare, dacă ritmul de vaccinare nu crește rapid în următoarea perioadă.

Acest lucru se explică prin faptul că mai puțin de 10% dintre cei care au intrat în contact cu virusul, dar nu s-au vaccinat, prezintă un titru de anticorpi neutralizanți. În schimb, medicii MedLife subliniază că efectul cumulat al vaccinării și al antecedentelor COVID-19 este foarte puternic, 84% dintre cei care au trecut și prin boală și s-au și vaccinat având un titru de anticorpi neutralizanți, inclusiv împotriva tulpinii Delta. 

„Rata ridicată de imunitate colectivă la nivel urban ar putea să ne dea impresia că situația este sub control, însă, din păcate, suntem încă departe de a pune punct acestei pandemii. Știm deja în cazul asimptomaticilor sau al personalor cu forme ușoare de boală, proporția celor care fie nu au dezvoltat deloc anticorpi în urma contactului cu virusul, fie au dezvoltat un titru scăzut de anticorpi, este mai mare în comparație cu cei care au avut forme severe de boală. Așadar, există o variabilitate a răspusnului imun față de infecția virală, cu atât mai mult față de noile tulpini, cum este tulpina Delta, care prinde avânt și în țara noastră și cel mai probabil, va deveni dominantă în perioada următoare. De aceea, în acest moment, vaccinarea este singura modalitate de a ne proteja în fața acestui virus, iar dacă nu creștem ritmul de vaccinare, cel mai probabil, din toamnă spitalele vor începe să simtă efectele generate de acest val 4 al pandemiei “, a  declarat Dumitru Jardan, biolog în cadrul diviziei de cercetare a Grupului MedLife.

Dovadă a faptului că vaccinarea funcționează este chiar Capitala, care se pare că are una dintre cele mai mari rate de imunizare. Din datele analizate reiese că aproape 70% din totalul bucureștenilor au căpătat imunitate naturală sau prin vaccinare la COVID-19, acest lucru fiind corelat cu rata ridicată de vaccinare înregistrată în București.

„Procesăm în continuare datele studiului, urmând să revenim la începutul săptămânii viitoare cu informații noi referitoare la evoluția pandemiei. Avem în continuare multe date pe care este nevoie să le analizăm riguros. De exemplu, rezultatele preliminare arată că doar 30% dintre cei care au trecut printr-o formă severă a bolii au decis să se vaccineze. O altă informație este legată de faptul că județele care au testat și raportat foarte puține cazuri de îmbolnăvire, în realitate au avut foarte multe persoane care au trecut prin boală, cel mai probabil fără să știe. În plus, în funcție de profilul sociologic al audienței cercetate, vârstă, sex & zonă geografică vom putea înainta către autorităților măsuri concrete pentru a crește rata de vaccinare, targetat”, a adăugat Mihai Marcu.

Ca lider în medicina privată, MedLife s-a preocupat de sănătatea publică și s-a implicat activ în monitorizarea pandemiei, realizând studii de amploare cu medici, biologi și cercetători români. Astfel, în luna aprilie 2020 a demarat primul și cel mai amplu studiu din Europa Centrală și de Est privind gradul de imunizare naturală a populației la COVID-19, care a arătat că, la acel moment, imunitatea colectivă în România era foarte mică, sub 2%. Pe parcursul următoarelor luni ale pandemiei, furnizorul de servicii medicale MedLife a desfășurat nu mai puțin de 9 studii, toate cu resurse proprii și fără niciun ajutor din partea instituțiilor publice, revenind constant cu informații noi despre evoluția tulpinilor SARS-CoV-2 pe teritoriul României, dinamica anticorpilor dobândiți în urma infecției sau a vaccinării, precum și despre intenția de vaccinare a românilor. Investițiile grupului MedLife în demersurile de cercetare se ridică la peste două milioane de euro de la începutul pandemiei.

„Încă din primele luni ale pandemiei ne-am concentrat eforturile și resursele pentru a monitoriza situația epidemiologică, oferind autorităților informații relevante despre evoluția pandemiei. Astfel, în calitate de cea mai mare companie de medicină privată a României și singura cu acoperire națională, listată la bursa de valori București, MedLife a dovedit că poate avea un aport semnificativ în informarea populației și a autorităților din România. Ar fi de precizat că până în această etapă nu am avut un sprijin concret din partea autorităților pentru demersurile derulate. Reținerea acestora de a lucra cu mediul privat este greu de înțeles, mai ales dacă ne uităm la țările occidentale, unde există o bună colaborare între stat și privat, unde statele se mândresc cu relizările firmelor private medicale sau farmaceutice. Cu toate acestea, responsabilitatea noastră față de români ne-a determinat să continuăm și chiar să amplificăm investițiile în zona de cercetare, devenind singura companie privată cu un real aport în sănătatea publică. De altfel, în acest moment avem în lucru primul studiu din regiune care evaluează răspunsul imun celular împotriva COVID-19. În curând vom reveni cu informații cruciale pentru evoluția pandemiei referitoare la rezistența celor care au trecut prin boală în fața unei noi reinfectări. În plus, vom evalua potențialul de îmbolnavire și spitalizare, inclusiv riscul de deces pentru persoanele care au trecut prin boală și nu s-au vaccinat. Deocamdată este clar doar faptul că România va deveni un studiu de caz pentru tulpina Delta, având un număr relativ mic de persoane vaccinate, la jumatatea față de media europeană, și un număr foarte mare de persoane care au trecut prin boală”, a încheiat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

  1. […] post INFORMAȚII SURPRINZĂTOARE privind EVOLUȚIA PANDEMIEI, obținute în urma unui STUDIU efectuat de … appeared first on […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.