La Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad au fost înregistrate un număr de 50 de contracte colective de muncă, pe trimestrul I al acestui an.
Toţi angajatorii care au peste 21 de salariaţi încadraţi în muncă au obligaţia, potrivit prevederilor art. 229 alin. 2, din Legea 53-2003 – Codul Muncii (modificată), de a iniţia la nivel de unitate, negocierea colectivă. Sunt exceptaţi de la această regulă doar acei angajatori care au încadraţi în muncă mai puţin de 21 de salariaţi, informează Ecaterina Isac, inspector șef ITM Arad.
De asemenea, potrivit aceluiaşi text legal, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.
Definiţia contractului colectiv de muncă este stipulată în Codul Muncii, la art. 229 alin. 1: „convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.”
Contractele colective de muncă se înregistrează la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, din strada Episcopiei, nr. 11 – 13, camera 2 (persoană de contact – Radu Gorban).
Anterior înregistrării la ITM Arad a contractelor colective de muncă, inclusiv a celor cu personal plătit din fondurile publice, au loc consultări privind respectarea prevederilor legale, astfel încât să se stabilească în cuprinsul acestora, drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte contractele colective de muncă din sectorul bugetar se insistă în mod special asupra respectării prevederilor art.138 din Legea 62/2011 a dialogului social respectiv ale art. 37 al.1 din Legea cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice. Conţinutul acestor prevederi legale se regăsesc în comunicarea privind înregistrarea contractului colectiv de muncă/actului adiţional sub forma unei note.
În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale sunt sezizate în scris părţile semnatare asupra neregulilor constatate.
Pentru a veni în sprijinul angajatorilor, actele care trebuie depuse în vederea înregistrării contractului colectiv de muncă (art. 143 alin. 2 din Legea 62/2011) sau a actelor adiţionale se regăsesc postate pe pagina de internet a instituţiei la secţiunea –contracte colective de muncă.
Lasă un comentariu