Ingrid Iordache: „Solidaritatea umană funcţionează în Arad”

Ingrid Iordache: „Solidaritatea umană funcţionează în Arad”

Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad consideră că arădenii au demonstrat, în ultimele 2 săptămâni, că vor şi pot să fie solidari şi responsabili faţă de semenii lor aflaţi în suferinţă, iar numărul mare de persoane care s-au prezentat la Centrul de transfuzie sanguină Arad pentru a dona sânge întăreşte această afirmaţie.

„Am lansat public un apel pentru că împreună cu colegii mei cred că iniţiativele civice şi cauzele nobile trebuie să treacă dincolo de limita declarativului şi să se înscrie într-o stare de normalitate comportamentală a societăţii. Deseori tragismul cotidian este reflectat în materiale care caută spectaculosul gratuit sau încearcă să exploateze suferinţa umană ca pe un element de rating, de tiraj sau imagine publică. Consider că dincolo de vorbe, pentru însănătoşirea morală a societăţii este nevoie de compasiune reală şi dezvoltarea unui civism veritabil aflat în slujba temelor de suflet ale comunităţii. De aceea puterea exemplului individual şi colectiv contează, iar arădenii au demonstrat că sunt sensibili şi generoşi când vine vorba despre concetăţenii lor mai puţin norocoşi, internaţi în spitalele din Arad”, afirmă Ingrid Iordache, președintele TSD Arad.

Și lucrurile nu se vor opri aici, în contextul în care este nevoie în permanență de sânge în unitățile spitalicești din Arad.

„Asta nu înseamnă că s-a încheiat un capitol, în condiţiile în care există în permanenţă nevoie de sânge în unităţile spitaliceşti de profil şi tocmai de aceea vom relua apelul TSD pentru conştientizarea cetăţenilor de oricâte ori va fi nevoie”, a mai spus preşedintele TSD Arad.

  1. Noi vrem pamant 19 iulie, 2016, 7:36 pm

    No, da janina nu face nici o actiune? Nu i sefa de la muieri psd? A vrut saraca sa plece la pnl, dar nici dracu n o ia…, la ce palmares are…,este o pata pt orice partid… saracutza

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.