Peste 1.900 de cereri au fost înregistrate după prima săptămână de înscriere în învăţământul primar.
La finalul primei săptămâni de înscriere în învăţământul primar, potrivit datelor înregistrate în sistemul electronic, la nivelul unităţilor de învăţământ au fost completate 1902 de cereri-tip de înscriere în învăţământul primar, astfel: 1672 de cereri pentru copii aparţinând circumscriptiei şcolare şi 230 de cereri ale copiilor care solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât cea de circumscripţie.
Părinţii sau tutorii legali îşi pot înscrie copiii până în data de 26 martie, inclusiv. Cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învăţământ în care părintele doreşte înscrierea copilului. Validarea cererilor-tip completate online se face zilnic, în intervalul orar 8:00 – 18:00 (luni-vineri), la sediul unităţilor de învăţământ.
În ziua de 27 martie, vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad candidaţii înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.
Până la această dată, au fost evaluaţi psihosomatic 239 de preşcolari care vor împlini 6 ani după 31 august, în vederea înscrierii în învăţământul primar în anul şcolar 2018-2019.
Cele mai solicitate unităţi de învăţământ sunt: Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad, Colegiul Naţional „Preparandia- Dimitrie Ţichindeal” Arad, Liceul Naţional de Informatică Arad, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad, Şcoala Gimnazială „Caius Iacob” Arad.
Foto: Arhiva
Lasă un comentariu