Întâlnire DE URGENȚĂ la Primărie pe tema salubrizării. Ce va urma

Întâlnire DE URGENȚĂ la Primărie pe tema salubrizării. Ce va urma

La Primăria Municipiului Arad va avea loc joi, 26 aprilie, începând cu ora 12, o întâlnire de urgenţă la care vor participa: viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bâlcea, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară – Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor,  Adrian Ţolea şi  conducerea societăţii Retim.

Situaţia alarmantă generată de noul operator de salubritate este motivul acestei întâlniri. Reprezentanţii Retim vor trebui să explice motivul pentru care nu-şi îndeplinesc obligaţiile contractuale şi mai ales să vină cu soluţii concrete şi rapide de rezolvare a situaţiei de criză, anunță Primăria.

„Vă reamintim faptul că Primăria municipiului Arad prin intermediul Direcţiei Generale Poliţia Locală a sancţionat deja operatorul Retim. Ieri seara au fost încheiate primele procese verbale, sancţiunile însumate ridicându-se la 20.600 lei. În continuare Primăria Arad va fi cu ochii pe operatorul de salubritate şi se va asigura că acesta a înţeles care sunt obligaţiile contractuale în ceea ce priveşte municipiul Arad”, informează municipalitatea într-un comunicat de presă.

  1. Buna ziua,
    Locuiesc pe str. Cibinului, Aradul Nou.
    Luni nu au fost pentru ridicarea gunoiului.
    Azi au fost si au ridicat numai ce a fost in pubela. Am o soacra care mai „produce”scutece, are cca 86 de ani. Nu au vrut sa ridice sacul. Am aruncat dupa ei, dupa care in masina.
    Nesimtire curata. Ce RETIM cand pa masina scria FARID. Nu vreau sa comentez nationalitatea personalului, dar cred ca sunt marocani.

    Dupa mine este o nesimtire curata din partea politicienilor care s-au inglodat in astfel de jocuri. Odata Constanta apoi cine stie cine, dar ei precis stiu.

    Si ce vrea firma aceasta fantoma. Ma duc dupa pubele, platesc furgoneta si primesc – din cate am auzit- niste pubele rupte/sparte.

    In rest o zi buna.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.