Întâlniri anuale ALUMNI UVVG Arad

Întâlniri anuale ALUMNI UVVG Arad

Zilele Academice 2024, cel mai mare eveniment al Universității de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad, a creat cadrul perfect pentru o întâlnire despre care sperăm să vorbim, peste ani și ani, ca fiind prima, din tradiția întâlnirilor anuale ALUMNI UVVG.

Într-un cadru frumos, în muzeul din incinta Campusului Universitar UVVG Arad, absolvenți ai mai multor specializări, din ani diferiți, s-au întâlnit pentru a trasa primele direcții ale Asociației Absolvenților ALUMNI UVVG Arad, pentru a se cunoaște și a depăna amintiri despre profesori, vremurile de altădată și drumurile pe care i-a purtat viața.

„Au luat parte la această întâlnire absolvenți ai primei generații de studenți ai UVVG (Facultatea de Drept, în 1994), una din generațiile de aur, care a demonstrat valoarea universității noastre în România acelor ani, oameni absolut minunați, cărora le-au urmat alți 100.000 de absolvenți, răspândiți în toată lumea, pe care-i unește Alma Mater din Arad.

Am fi recunoscători pentru sprijinul tuturor celor care citesc aceste rânduri și apreciază pagina noastră de facebook, https://www.facebook.com/alumniuvvg/, dar și de absolvenții care ne contactează pentru a „strânge rândurile” și a crește, prin evenimente și acțiuni.

Ne bucurăm de sprijinul incomensurabil al Doamnei Rector, Coralia Cotoraci, al conducerii universității, și de echipa de coordonare a asociației noastre, fără de care viitorul ar fi incert. Vă mulțumim din suflet!

Vă așteptăm în rândurile noastre, pe toți cei care ați absolvit o specializare a UVVG (facultate, master, doctorat), printr-un email pe adresa alumni@uvvg.ro sau un mesaj pe pagina de facebook.”, precizează reprezentanții UVVG Arad.

Sursa foto: UVVG Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.