Doru Sinaci a fost declarat admis ca urmare a procedurii de concurs pentru ocuparea funcţiei de director al Bibliotecii Judeţene „A.D. Xenopol”, informează Consiliul Județean Arad. Mandatul noului director la conducerea instituţiei va începe la 1 septembrie şi se va întinde pe o perioadă de 3 ani.
Potrivit sursei citate, evaluarea sa a fost realizată de o comisie de experţi de la biblioteci din ţară, care au apreciat proiectul prezentat ca fiind viabil, aplicarea lui urmând să contribuie la dezvoltarea acestei instituţii de cultură importante pentru Arad.
„În ceea ce priveşte postul de director al Centrului Cultural Judeţean Arad precizăm că dr. Doru Sinaci va asigura conducerea instituţiei până la data de 1 septembrie, urmând ca ulterior, după expirarea acestei perioade, să revenim cu un anunţ referitor la persoana care va prelua mandatul de director interimar al CCJA”, se arată în comunicat.
Consiliul Judeţean Arad îşi doreşte de la noul director al Bibliotecii Judeţene „A.D. Xenopol” proiecte noi, atragerea de finanţări naţionale şi europene şi atragerea publicului arădean către lectură şi cărţi.
Lasă un comentariu