Interviu cu directorul medical al Spitalului Județean Arad dr. Cătălin Hreniuc.
Medicii arădeni din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad au fost în prima linie de luptă în pandemie. Cadrele didactice ale Universităţii de Vest Vasile Goldiş (UVVG) Arad au fost spijiniTE de studenţii universităţii care si-au oferit ajutorul atât în Unitatea de Primiri Urgenţe cât şi în cadrul secţiilor spitalului. Experienţa din timpul pandemiei dar şi cea de la catedră, fac subiectul unui şir de interviuri interesante, care debutează astăzi, cu directorul medical al SCJU dr. Cătălin Hreniuc.
Munca în spital este frumoasă dar desigur grea și cu multe sacrificii. Cum ați trecut peste perioada dificilă a pandemiei?
Bună ziua. Aveți dreptate profesia de medic este foarte frumoasă, îți aduce multe satisfacții, dar și o responsabilitate pe măsura. Misiunea medicului este aceea de a face tot posibilul pentru a salva viața aproapelui, de a alina durerea. Ne dorim să salvăm fiecare pacient care ne trece pragul însă uneori nu este posibil. De la fiecare pacient înveți ceva nou, îi afli povestea, bucuriile și necazurile. Sunt lucruri care te marchează care îți dau, de multe ori, lecții de viață și care te încurajează totodată să mergi mai departe. Ei bine, Pandemia COVID-19 ne-a învățat multe lecții de viață. Ne-am bucurat de fiecare pacient ajuns la spital în stare gravă și a cărui stare de sănătate s-a îmbunătățit și am suferit atunci când știința a devenit neputincioasă în fața acestui virus cumplit. Au fost doi ani grei pentru toată lumea, însă am apreciat solidaritatea care s-a creat între cadrele medicale, deschiderea studenților către activitatea de voluntariat, mobilizarea comunității locale. Datorită acestui spirit de solidaritate am avut încredere că vom putea depăși fiecare situație limită. Iată că astăzi numărul cetățenilor infectați cu virusul SARS CoV-2 care să necesite internare este tot mai mic, fapt care ne bucură și ne face să sperăm că lucrurile vor reveni la normalitate. Așteptăm, bineînțeles să vedem ce se va întâmpla în toamnă însă sperăm să nu ne mai confruntăm cu situații grave.
Studenții UVVG v-au fost alături, în UPU și oriunde a fost nevoie de o mână de ajutor
Am avut un sprijin extraordinar din partea studenților Facultății de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”. Au fost prezenți în număr mare la spital și au ajutat cu ceea ce le-a stat în putință. Să știți că studenții veneau la spital și înainte de pandemie deoarece au înțeles că așa pot acumula mai multe cunoștințe și se pot pregăti pentru viitor. Pentru noi a fost un ajutor binevenit iar pentru ei a fost un act de solidaritate dar și o experiență care cu siguranță îi va ajuta atunci când vor îmbrăca halatul de medic.
Ce proiecte importante desfășurați în cadrul SCJU la acest moment?
Am preluat mandatul de director medical interimar la începutul lunii decembrie a anului trecut. Cunoșteam atât problemele cât și proiectele de dezvoltare. Am discutat cu fiecare secție în parte despre problemele cu care se confruntă și despre nevoile pe care le au. Încercăm să rezolvăm fiecare situație, cât mai repede posibil, iar împreună cu echipa de management a spitalului lucrăm la proiecte menite să îmbunătățească calitatea serviciilor medicale. Printre proiectele de scurta durata, putem vorbi de o modernizare a sectiei de Terapie Intensiva din sediul central, care este in desfasurare chiar in acest moment. Un alt mare proiect despre care s-a vorbit deja este extinderea si dotarea sectie de Cardiologie Interventionala.
V-ați pregătit pentru această profesie in cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, fiind absolvent al acestei universități. Cum a fost perioada studenției in cadrul UVVG?
Într-adevăr, sunt absolvent al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, aici am finalizat ultimii doi ani de studiu. Au fost doi ani frumoși în care am avut ocazia să învăț de la profesori de renume, să îmi desfășor orele de practică în spital unde mi-am cunoscut viitorii colegi de muncă. Am înțeles cât de important este pentru o facultate să ofere studenților săi ocazia să învețe partea practică într-un spital care reunește aproape toate specialitățile medicale. Intotdeauna am avut sprijinul neconditionat al Universitatii si imediat dupa sustinerea licentei, am fost incadrat in colectivul Facultatii de Medicina ca si cadru didactic asociat la catedra de Neurologie, si doctorand in cadrul scolii doctorale, fiind coordonat de catre distinsul profesor Ioiart Ioan, care mi-a fost un tutore extraordinar, si care m-a ghidat spre finalizarea tezei mele de doctorat.
Sunteți cadru didactic în cadrul universității și vreau să vorbim despre catedra didactică.
Imediat dupa terminarea Facultatii am fost incadrat ca si cadru didactic asociat, ulterior ca si asistent universitar, iar dupa sustinerea tezei de doctorat, am sustinut examenul in cadrul Universitatii pentru postul de sef de lucrari, si am preluat catedra de Neurologie, incepand cu anul 2017. In cadrul catedrei de Neurologie, sustin cursurile, in ultimii doi ani online, pentru Medicina Generala sectia Romana, Engleza si Franceza, pentru Medicina Dentara si pentru Balneo-Fizio-Kinetoterapie, si coordonez stagiile clinice de pe sectia de Neurologie. De asemeanea, anual, coordonez multiple lucrari de licenta ale studentiilor de la toate cele 3 departamente de Medicina Generala.
Parteneriatul cu universitatea este unul de succes în folosul comunității din Arad. Colaborarea se bucură de sprijinul rectorului UVVG Arad, care sunt planurile SCJU pentru continuarea bunelor relații?
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad au avut o colaborare fructuoasă încă din momentul înființării Facultății de Medicină, în 1992. Așa cum bine știți, aproape toți medicii șefi de secții și compartimente din spital sunt cadre didactice universitare, adică sunt cei care formează viitorii medici. La rândul lor, viitorii medici – astăzi studenți ai facultății de medicină – își acumulează bagajul de cunoștințe în secțiile spitalului, aici derulându-se orele de practică. Doamna rector, prof.univ.dr. Coralia Cotoraci este alături de spital și de nevoile noastre, sprijinindu-ne în primul rând cu resursă umană dar și cu fonduri materiale. O parte a clădirii în care își derulează activitatea Secția Clinică Hematologie, aripa destinată consultațiilor în regim ambulatoriu, a fost renovată cu sprijinul universității. Deciziile care se iau în folosul spitalului sunt susținute de către reprezentatul universității, cu drept de vot, în Consiliul de Administrație al unității medicale.
Nu cred că este nevoie de un plan pentru continuarea bunelor relații, în contextul în care ne bazăm, reciproc, pe comunicare, deschidere și solidaritate.
Vă rog la finalul acestui interviu să tramsmiteți un gând celor care doresc să urmeze profesia de medic, la UVVG.
Să fii medic înseamnă să stabilești un legământ cu tine: trebuie să înțelegi că împlinirile pe care ți le oferă această profesie presupun muncă asiduă – ore întregi de studiu și mai multe de practică. Trebuie să stăpânește tainele medicinei și trebuie să nu uiți atunci când devii medic să rămâi om. Pacientul are nevoie nu numai de consulturi medicale, intervenții și tratament, el are nevoie de un medic care să înțeleagă prin ce trece, să îl încurejeze și să îi dea speranță. Nu este ușor și nu va fi niciodată însă este o profesie pentru care merită să își dedici tot timpul pentru că ce este mai nobil decât să ai grijă de semenii tăi? Celor care se regăsesc în rândurile de mai sus le transmit să urmeze cu încredere Facultatea de Medicină, iar la Arad, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” vor găsi toate condițiile necesare studiului, profesori pregătiți și dornici să pregătească noi generații de medici.
Lasă un comentariu