Domnule Remeţan, ne despart puţine zile de alegerile din 11 decembrie. Cum aţi abordat această campanie electorală?
Organizaţia noastră a pornit cu elan în această campanie pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Trebuie să reamintesc faptul că am avut onoarea de a avea în mijlocul nostru, chiar în a doua zi a campaniei, cu ocazia prezentării candidaţilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, pe preşedintele partidului, Traian Băsescu şi pe preşedintele executiv Eugen Tomac. A fost un imbold pentru noi, de a ne ridica la înălţimea aşteptărilor conducerii centrale a PMP. Şi, după modul cum a decurs campania, judecând prin prisma interesului cu care am fost întâmpinaţi, eu şi colegii mei, în localităţile judeţului Arad unde am stat de vorbă cu alegătorii, trebuie să spun că oferta electorală a PMP a fost bine receptată de arădeni. Oamenii nu pot uita de modul în care România a fost condusă în cele două mandate ale preşedintelui Traian Băsescu, o perioadă de 10 ani care nu a fost deloc uşoară şi de modul în care acesta s-a bătut pentru a apăra interesele României şi ale românilor.
Ce propune partidul dumneavoastră alegătorilor arădeni?
Oferta noastră politică este axată pe realităţile României şi pe un plan de dezvoltare a ţării în conformitate cu interesele vitale ale poporului român. Am asistat în ultimii ani, aşa cum a subliniat şi preşedintele Traian Băsescu, la multe acţiuni orchestrate de acel mult-discutat Sistem care nu a ţinut cont de interesele României. Sistemul, adânc înrădăcinat în instituţiile statului, inclusiv în aşa-numitele instituţii de forţă, a făcut mult rău românilor. Programul cu care ne prezentăm în faţa electoratului ţine cont exclusiv de interesele vitale ale României, fiind structurat pe capitole care vizează Educaţia, Sănătatea, Natalitatea, Justiţia, Agricultura şi celelalte domenii de larg interes. Noi venim cu soluţii concrete pentru probleme reale şi cu surse de finanţare. Şi, mai ales, venim cu credibilitatea celui care a demonstrat că ştie cum se conduce o ţară şi care s-a anunţat deja ca fiind cel mai credibil candidat pentru postul de premier al României, Traian Băsescu.
Ce punct important credeţi că merită subliniat în acest program politic al PMP?
Este dificil de selectat doar unul dintre punctele programului nostru politic. Dar, în opinia mea, consider că trebuie neapărat menţionat faptul că PMP este singurul partid din România care a inclus în proiectul său de ţară cu care s-a prezentat în faţa electoratului un act de reparaţie pentru români şi anume, unirea cu Republica Moldova. Considerăm că acest ideal, al unirii şi al readucerii tuturor celor cu sânge românesc în graniţele României întregite este un obiectiv important pentru fiecare dintre noi. Nu este un proces uşor, nu se va îndeplini peste noapte dar dacă îndrăznim să luptăm pentru asta, poate fi realizat.
În încheiere, vă rugăm să adresaţi un mesaj alegătorilor arădeni.
Dragi arădeni, ne aflăm în faţa unui moment important al istoriei noastre. Alegerile din 11 decembrie au o semnificaţie specială, având în vedere faptul că este vorba despre conturarea unui viitor pentru România, construit şi gândit de români. Dacă doriţi să trăiţi într-o ţară cu un viitor, care să îşi respecte trecutul şi să fie pregătită pentru un viitor măreţ, atunci votaţi candidaţii PMP. Luptăm pentru România, luptăm pentru Arad! Votaţi Mărul, poziţia numărul 10 pe buletinele de vot! Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Lasă un comentariu