INTERVIU/ Nuțu Valea, candidat la funcția de primar al Șiculei, vrea instaurarea NORMALITĂȚII în comună

INTERVIU/ Nuțu Valea, candidat la funcția de primar al Șiculei, vrea instaurarea NORMALITĂȚII în comună

Domnule Nuțu Valea, candidați la funcția de primar al Comunei Șicula. Vă rugăm să vă prezentați.

Bună ziua! În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru oportunitatea oferită. Am 33 de ani și sunt născut și crescut în Gurba, comuna Șicula. Am terminat liceul Mihai Viteazul din Ineu, iar între 2001 și 2005 am urmat cursurile Facultății de Științe Politice din cadrul Universității de Vest din Timișoara. În anul patru de facultate am deschis prima companie. Așadar, am peste 10 ani de experiență în administrarea afacerii. Împreună cu pregătirea teoretică primită în facultate, consider că pot pune umărul la dezvoltarea comunei Șicula.

Că tot ați adus vorba, ce v-a determinat să candidați pentru poziția de primar al comunei Șicula?

Iubesc comuna Șicula, aici m-am născut, aici am crescut și aici m-am dezvoltat ca și om. Întrucât merg foarte mult prin județ, văd comune dezvoltate frumos, comune cu drumuri asfaltate, rețele de apă, canal și gaz. Văd spații publice frumoase, cămine culturale amenajate modern, baze sportive noi, școli renovate și dotate corespunzător. Ma doare inima când văd că noi, șiculanii, nu ne bucurăm de toate acestea. Cred că acesta este principalul motiv pentru care am decis să candidez. Vreau să fiu mândru de comuna mea.

Ce vă deosebește de ceilalți candidați?

Implicarea, experiența și tinerețea. Ca și primar trebuie să fii 100% implicat în viața comunității. Sunt foarte implicat în viața comunității în care trăiesc. Prin eforturi proprii, dar cu ajutorul unor oameni inimoși, susțin două echipe de fotbal și un grup de dansatori în Gurba. În momentul în care primăria a decis să nu mai susțină echipele de fotbal din comună, Gurba a rămas singura localitate cu echipă de fotbal.

Am peste 10 ani de experienţă în administrarea propriilor afaceri. Acolo am învățat cum se gestionează un buget, cum se prioretizează, cum se scrie și cum se face managementul unui proiect. Tot din postura de administrator am învățat că trăim într-o lume bazată pe concurență și performață. De aceea, știu că este vital ca Șicula să se dezvolte. Comuna este în concurență cu orașele și comunele învecinate pentru fonduri și investitori. Știu că fără dezvoltarea infrastructurii nu putem câștiga acestă luptă.

La 33 de ani am toată energia necesară pentru un ritm de muncă susținut. Mai mult, la 33 de ani, sunt un om al vremurilor în care trăim. Sunt perfect conștient de ce și cum trebuie făcut pentru a duce la bun sfârșit orice proiect. Avem nevoie de viziune, nu putem realiza nimic durabil dacă nu știm exact unde ne dorim să ajungem.

Care sunt promisiunile electorale pe care vă bazați?

Singura promisiune pe care o fac este aceea că voi lupta cu toată priceperea și energia pentru instaurarea unei stări de normalitate.

Ce întelegeți prin normalitate?

În 2016 normalitatea înseamnă ca primăria să lucreze pentru cetățeni, să le asigure condiții propice dezvoltării și afirmării ca individ. Asta însemnă drumuri asfaltate, rețele de apă – canal și gaz, înseamnă învățământ bun, servicii de calitate pentru cetățeni și cultură locală pusă în valoare.

Puteți să fiți mai explicit?

Da, sigur, haideți să luăm fiecare element în parte. Avem nevoie de infrastructură (drumuri, apă, canal, gaz). De exemplu, dacă vrem să atragem investitori în comună, aceștia nu pot deschide fabrici, fără canalizare nu pot fi obţinute autorizațiile necesare. Lipsa infrastructurii face ca valoarea caselor din comună să fie foarte scăzută. Cu toate că sunt foarte ieftine, casele la noi în comună stau părăsite pentru că nimeni nu le cumpără fără canalizare și gaz.

Conform cifrelor, învățământul din comuna Șicula este lipsit de performanță. În ultimii patru ani, unu din doi copii de la noi din comună ia mai puțin de nota 5 la examenul de Evaluare Națională. Jumătate din copii nu prea mai au șansa să ajungă la liceu, nota de la Evaluarea Națională contând în proporție de 75% la admitere.

În prezent, tradițiile și obiceiurile sunt duse mai departe prin eforturile unor persoane inimoase. În jurul acestor persoane primăria trebuie să dezvolte cadrul instituțional prin care cultura locală să fie pusă în valoare.

Toate acestea sunt probleme ale comunei. Aveți soluții pentru fiecare în parte?

Da, sigur. Acestea sunt probleme pe care locuitorii comunei sunt sigur că le cunosc, treaba primăriei este să le rezolve. Problemele legate de infrastructură pot fi rezolvate prin accesarea unor fonduri structurale pe exercițiul financiar 2014 – 2020, prin accesarea unor fonduri guvernamentale sau prin intrarea în proiecte mari realizate de Consiliul Județean.

În ceea ce privește problema învățământului consider că un prim pas ar fi să identificăm cauzele care duc la rezultatele slabe. Odată încheiat acest demers, toate părțile implicate trebuie să se pună la masă și să găsescă soluții. Este necesar ca primăria să acționeze asupra infrastructurii din învățământ (înființarea și dotarea laboratoarelor, modernizarea clădirilor) și să găsească modalități prin care să-i motiveze pe profesori și să-i implice pe părinți.

Când vorbim despre cultură, suntem mândri de tradițiile și obiceiurile locale. De aceea suntem obligați să oferim sprijinul și cadrul instituțional prin care aceste tradiții și obiceiuri să se dezvolte și să fie transmise noilor generații.

Cultura locală trebuie să se coaguleze în jurul unui țel și a unui proiect comun. Nicăieri în județ tradițiile și obiceiurile nu sunt atât de bogate, atât de valoroase. Gospodăria, cântecul, jocul și portul popular își pierd din valoare dacă sunt scoase din context. De aceea consider că realizarea unui muzeu al satului arădean poate să fie un liant pentru dezvoltarea durabilă a culturii locale.

Când mă refer la servicii de calitate, vorbesc despre acces rapid și nediscriminatoriu la serviciile primăriei (adeverințe, taxe, informații de interes public). Toate aceste probleme pot fi rezolvate fără eforturi financiare prea mari. Trebuie doar ca softurile deja existente să fie utilizate integrat, iar problemele legate de informațiile de interes public pot fi rezolvate prin publicarea acestora pe pagina de internet a primăriei.

Pentru încheiere, ce ați dori să transmiteți alegătorilor din comuna Șicula?

Dragi cherelușeni, gurbeni, șiculani, prezentați-vă la vot și alegeți un nou mod de a vedea lucrurile. Haideți să punem comuna Șicula înapoi unde îi este locul, în fruntea comunelor arădene.

 

 

 

Comandat de Valea Nuțu, CUI: 24160179

  1. Succes si spor!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.