INTERVIU/ Sorina Manea: „Noi ne preocupăm, la modul cel mai serios, de protecţia muncii”

INTERVIU/ Sorina Manea: „Noi ne preocupăm, la modul cel mai serios, de protecţia muncii”

Sorina Manea este administratorul unei societăţi care-şi desfăşoară activitatea într-un domeniul mai degrabă bărbătesc. Este vorba despre SC EXCA MAN CONSTRUCT SRL. Cu ce se ocupă societatea ne spune chiar Sorina Manea, asociat unic, care a acceptat un scurt dialog cu noi:

– Pentru început, ce este EXCA MAN CONSTRUCT?
– EMC, este o companie care desfăşoară activităţi în domeniul construcţiilor, sortare şi re-work şi, nu în ultimul rând, comercializarea de echipamente şi sisteme de protecţia muncii. Mai avem şi un atelier de croitorie, unde producem, printre altele, lavete industriale din bumbac 100%.

– Să le luăm pe rând…
– Activitatea de comercializare a echipamentelor de protecţie a muncii este o activitate pe care ne-am axat atenţia mai mult în ultima perioadă, fiind o activitate relativ nouă pentru noi, faţă de celelalte activităţi pe care le desfăşurăm şi care putem spune că sunt deja consolidate. Încheierea parteneriatului cu SC RENANIA TRADE SRL, ale cărei produse le comercializăm, ne-a dat forţa şi energia necesare dezvoltării acestei afaceri. Astfel, am deschis în incinta Galeria Real Arad, un Showroom de prezentare şi vanzare a echipamentelor de protecţie a muncii. Având în vedere că portofoliu nostru de produse cuprinde aproximativ 1000 de repere, orice produs care nu este în magazin poate fi adus în maxim 48 de ore de la data comenzii. În curând, aceste produse vor putea fi comandate şi on-line, de pe site-ul companiei noastre www.emc-ar.com.

În ceea ce priveşte construcţiile, ne axăm în principal pe realizare de lucrări de întreţinere, reparaţie de străzi, drumuri şi platforme, lucrări de canalizare şi pregătirea infrastructurii străzilor în curs de asfaltare. O altă activitate pe care o desfăşurăm este cea de sortare şi re-work, unde am reuşit crearea unei echipe extrem de competente. Colaborare foarte bună pe care o avem cu firme din ţară cât şi din străinătate, precum şi recunoaşterea calităţii serviciilor pe care le prestăm nu pot decât să ne încurajeze şi să ne dea o satisfacţie deosebită. Ca mărturie a celor afirmate anterior stau scrisorile de recomandare, primite atât de la companii din Uniunea Europeană cât şi din Asia.

Societatea noastră are elaborat Sistemul de Management al Calității, în conformitate cu cerințele standardului SR EN ISO 9001: 2008, și este certificată de catre organismul de certificare CERTROM.

– Să ne referim puţin la protecţia muncii. Ce echipamente comercializaţi?
– Gama de echipamente de protecţie a muncii pe care o comercializăm este extrem de vastă, începand de la încălţăminte de lucru şi de protecţie, continuând cu îmbrăcăminte de lucru, mănuşi, căşti, ochelari de protecţie, antifoane, protecţie respiratorie, îmbrăcăminte specială, cum ar fi cea pentru pompieri, protecţie chimică etc. Toate pot fi văzute în magazinul din Galeria Real. Este important de menţionat că EMC oferă companiilor partenere și utilizatorilor finali setul complet de soluții, produse și servicii adecvate pentru a proteja viața la lucru, în toate domeniile de activitate, Astfel, în cadrul magazinului nostru, vă vor sta la dispoziţie cu toate informaţiile necesare consilierii nostri iar reprezentanţii noştri zonali pot să vă furnizeze informaţiile necesare şi, de ce nu, să vă preia comenzile, având în vedere că preţurile practicate de noi sunt extreme de competitive.

– Orice om de afaceri se bazează și pe ajutorul echipei cu care lucrează. Cum te comporți în relația cu echipa din care faci parte, echipa pe care o conduci? Crezi că o femeie se comportă altfel în calitate de lider al unei companii?
– Deciziile pe care le iau sunt gandite pe termen lung, încercând în acelaşi timp să nu expun compania unor riscuri inutile – sigur, poate un bărbat îndrăzneşte mai mult, riscă mai mult. Din fericire, am reuşit închegarea unui colectiv omogen, în care fiecare angajat îşi cunoaşte foarte bine ceea ce are de facut. Un lucru nu lipsit de importanţă este faptul că în cadrul companiei noastre sunt angajaţi care lucrează încă de la înfiinţarea societăţii. Sunt, de asemenea, soţ şi soţie, care lucrează în cadrul companiei, lucru care nu poate decât să ne bucure şi să confirme seriozitatea noastră şi respectul cu care sunt trataţi toţi colaboratorii noştri.

– Cum puteţi fi contactaţi?
– Direct, la sediul societatii din Arad, sau la magazinul din Galeria Real, la telefonul 0722-206700, fax 0357-804823, sau prin e-mail, la office@excaman.ro şi emc-ar@emc-ar.com.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.