Alegeri interne la PNL Sintea Mare, Curtici și Șepreuș

Alegeri interne la PNL Sintea Mare, Curtici și Șepreuș

PNL Șepreuș, Sintea Mare și Curtici și-au ales, ieri, conducerea organizațiilor.

Președintele ales de organizația PNL Șepreuș președintele ales este actualul primar al comunei, Ioan Pintean.

„Mulțumesc colegilor pentru votul de încredere pe care mi l-au oferit și de această dată, la alegerile interne. Am avut rezultate bune în campaniile de anul trecut, însă nu ne vom culca pe lauri, ci ne propunem să progresăm atât administrativ, cât și politic. Ne așteaptă o perioadă de muncă și perseverență pentru a putea fi învingători în 2020”, a declarat Ioan Pintean.

Senatorul Ioan Cristina a dat un mesaj de unitate organizației Șepreuș: „Sunt un om al zonei, prin urmare mă mândresc cu rezultatele voastre de la ultimele alegeri. Mă bucură faptul că această comună are proiecte administrative foarte bune, că administrația locală este în strânsă legătură cu cetățenii. Sunt sigur că de la această echipă vom avea doar surprize plăcute și rezultate peste măsura așteptărilor. Urmează alegerile județene, o etapă foarte importantă pentru Partidul Național Liberal, iar faptul că organizația Șepreuș are o echipă unită și profesionistă este un prilej de mândrie”.

Vicepreședintele PNL Arad, Sergiu Bîlcea este de părere că: „Legătura cea mai importantă dintre cetățean și politică este administrația și rezultatele de pe urma proiectelor susținute cu perseverență. Felicit echipa PNL Șepreuș și le stau la dispoziție, ușa mea fiind oricând deschisă pentru dialog și pentru a le oferi ajutor în acțiunile lor”.

Printre cei prezenți la alegerea noului birou politic local al organizației Șepreuș s-au numărat consilierii județeni Răzvan Cadar, Cristian Urzică, Doru Bozga.

Membrii organizației PNL Sintea Mare l-au ales în funcția de președinte, pe actualul consilier local, Ciprian Ban, un liberal cu experiență în politică. La aceste alegeri au fost alături senatorul PNL Arad, Ioan Cristina și vicepreședintele PNL Arad, Sergiu Bîlcea.

„Prioritatea noastră în ceea ce privește organizația PNL Sintea Mare este să câștigăm încrederea cetățenilor și bineînțeles Primăria comunei în 2020. Sper ca echipa de conducere să conștientizeze responsabilitatea pe care o au și să dea dovadă de profesionalism și perseverență în toate acțiunile lor”, a declarat vicepreședintele PNL Arad, Sergiu Bîlcea.

„Sunt de părere că PNL trebuie să intre în alegerile interne într-un mod cât mai transparent şi corect faţă de toţi membri de partid. Este o opțiune corectă ca alegerile să aibă loc prima dată la nivelul filialelor județene, iar după aceea să urmeze alegerea președinților organizaţiilor judeţene iar în final să fie aleși cei care vor candida la conducerea PNL”, este de părere senatorul Ioan Cristina.

„Le mulțumesc membrilor organizației PNL Sintea Mare pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Sunt conștient că am pe umeri o mare responsabilitate și vreau să-i asigur pe toți locuitorii din Sintea Mare, că atât din postura de consilier local, cât și din cea de președinte al filialei Sintea Mare voi lupta pentru interesele lor. Alături de membrii organizației noastre vrem să avem cele mai bune rezultate la alegerile locale din 2020, să arătăm că PNL este partidul dedicat cetățenilor și intereselor lor”, a declarat președintele PNL Sintea Mare, Ciprian Ban.

Și organizația PNL Curtici și-a ales noua conducere. Primarul orașului, Bogdan Ban este președintele PNL Curtici, ales prin vot unanim.

Mulțumesc tuturor colegilor liberali pentru că m-au susținut la aceste alegeri interne. Mergem înainte uniți, ca o echipă de prieteni care luptă  pentru același scop, și anume bunăstarea comunității noastre. Avem multe proiecte demarate, proiecte care sunt menite să pună pe picioare orașul Curtici. Dragi colegi, vreau să fac administrație pentru voi și cu voi. Îmi propun ca pe durata mandatului meu, atât eu cât și membrii echipei, să fim mereu la dispoziția cetățenilor, în dialog deschis, alături de ei. Felicit organizația de femei care este într-o continuă creștere, o echipă de doamne liberale extrem de determinate și dedicate țelului nostru”, a declarat președintele PNL Curtici, Bogdan Ban.

Prezent la alegerile PNL Curtici, președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca se declară mândru de acestă organizație și salută alegerea președintelui Ban în fruntea echipei locale: „Mă bucur să fiu alături de această organizație pentru că  întotdeauna la Curtici m-am simțit ca acasă. Dacă, în general se spune că omul sfințește locul, aici se dovedește că femeia este cea care sfințește locul. Cu această ocazie, felicit OFL Curtici pentru numărul impresionant de doamne liberale care continuă să se alăture organizației noastre. Sunt un susținător al femeii în politică și sunt absolut convins că dacă doamnele continuă să se implice la fel de mult ca până acum, această organizație va excela. La nivelul județului Arad avem peste 500 de aleși locali, suntem o forță de temut pentru competiție. Însă nu este suficient. Trebuie să rămânem o echipă unită, o echipă care performează. De aceea mă bucur că alegerea dvs pentru funcția de președinte este Bogdan Ban, un primar tânăr care pune pe primul plan comunitatea, curticenii și dezvoltarea orașului”, a încheiat prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca.

Consilierii județeni Simona Stan și Cristian Urzică au dat câte un mesaj de unitate și felicitări organizației.

Vreau să felicit organizația Curtici pentru rezultatele bune pe care le-a avut și pe domnul președinte Ban pentru noul mandat pe care tocmai l-a obținut. Mi se umple inima de bucurie când văd atâția membri în această sală, în special atât de multe doamne. Asta înseamnă că PNL Curtici este o organizație vie, activă. Este o organizație de care mă simt foarte apropiată, cu care am demarat o mulțime de proiecte frumoase pentru comunitate”, a declarat președintele organizației de femei PNL Arad, Simona Stan.

Vă felicit pentru organizația tânără și vie pe care o aveți. Doamnele, pe lângă faptul că sunt harnice sunt și destoinice. Domnul președinte Ban este un lider care aduce un plus organizaței, iar de pe urma acestui fapt avem numai de câștigat. La nivelul organizației județene suntem într-o competiție internă, iar orice competiție deschisă, sănătoasă este menită să asigure un viitor puternic și să întărească întreaga echipă”, a concluzionat vicepreședintele PNL Arad, Cristian Urzică.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.