Ioan Maliţa, primarul comunei Felnac, a solicitat conducerii Consiliului Judeţean Arad să îşi respecte angajamentele făcute la începutul mandatului, prin care administraţiilor locale li s-a promis sprijin în derularea proiectelor. Primarul speră ca solictarea administraţiei pe care o conduce de a primi fonduri din partea CJA pentru diferite proiecte să primească un răspuns pozitiv.
„Am făcut o solicitare către Consiliul Judeţean Arad pentru ca Felnacul să primească fonduri necesare cofinanţării unor proiecte importante pentru comunitatea noastră. Am transmis această cerere având în vedere faptul că bugetul judeţului pentru anul 2018 se creionează la CJA. Primăria Felnac are proiecte importante aflate în derulare, iar la acestea este necesară o parte de cofinanţare. Mă refer la proiectele de asfaltare a unor străzi, de reabilitare a unităţilor şcolare, la proiectul de extindere şi reabilitare a Primăriei şi la modernizarea sistemului de iluminat public. Toate aceste proiecte care au fost câştigate de administraţia pe care o conduc au nevoie de cofinanţare. Am solicitat CJA ca Felnacul să primească aproximativ un milion de lei la acest capitol. Administraţia locală PSD şi Guvernul PSD au alocat fonduri pentru Felnac şi aşteptăm acelaşi lucru şi din partea administraţiei judeţene PNL. Doar pentru proiectele aflate în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Guvernul României ne-a alocat 15 milioane de lei. Acum, sper ca CJA să aloce măcar un milion de lei, adică a 15-a parte din ceea ce a alocat Executivul. Având în vedere bugetul judeţului Artad, de peste 224 de milioane de lei, suma solicitată de noi este una de bun simţ. De altfel, domnii Cionca şi Bîlcea au primis la început de mandat că vor acorda sprijin pentru proiectele comunităţilor locale. Ne dorim ca proiectele destinate locuitorilor din Felnac să fie tratate cu seriozitate de către cei care conduc judeţul şi sper ca Primăria Felnac să primească banii necesari ducerii la bun sfârşit a proiectelor aflate în derulare”, spune Ioan Maliţa, primarul comunei Felnac.
Lasă un comentariu