Iohannis, despre marşul de la Paris: „Un semn al hotărârii noastre de a lupta împotriva terorismului şi extremismului de orice fel”

Iohannis, despre marşul de la Paris: „Un semn al hotărârii noastre de a lupta împotriva terorismului şi extremismului de orice fel”

Klaus Iohannis, președintele României, a participat duminică, la Paris, la marşul de solidaritate organizat în capitala Franţei după atacurile teroriste de zilele trecute. Preşedintele român a fost însoţit de senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, consilierul său personal.

„Nu a fost doar un marş al solidarităţii francezilor, ci şi al solidarităţii internaţionale, un semn al hotărârii noastre de a lupta împotriva terorismului şi extremismului de orice fel. Nu au participat doar europeni, doar creştini, ci şi musulmani, evrei, atei, agnostici. Au fost reprezentate statele arabe, au venit înalţi reprezentanţi ai Israelului, cu toţii îngrijoraţi de ofensiva terorismului. Am avut cu ocazia să discut cu destul de mulţi lideri politici. Am discutat cu doamna Merkel, cu preşedintele CE, cu premierul Olandei, cu preşedintele Ucrainei, cu premierul Israelului şi mulţi alţii. Doresc să folosesc acest prilej pentru a-i mulţumi preşedintelui Hollande pentru invitaţie şi pentru călduroasă primire. Mă bucur că am putut să îi fiu alături în aceste momente grele pentru naţiunea franceză”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la întoarcerea în ţară.

„Klaus Iohannis a fost întâmpinat la Palatul Élysée de către președintele Franței, François Hollande, care i-a mulțumit în mod special pentru solidaritatea manifestată în primele ore după atentatul din 7 ianuarie și pentru răspunsul prompt la invitația de a participa la marșul de astăzi de la Paris. Președintele României l-a asigurat pe președintele Franței de sprijinul și fraternitatea poporului român. Înaintea începerii marșului, președintele Klaus Iohannis s-a mai întâlnit cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cancelarul Germaniei, Angela Merkel și președintele Parlamentului European, Martin Schulz, precum și cu alți reprezentanți ai statelor europene prezenți la Paris”, a informat Tatiana Niculescu Bran, purtător de cuvânt al Preşedinţiei României.

https://www.youtube.com/watch?v=ggNngVyAoWM

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.