Preşedintele României, Klaus Iohannis, a desemnat în urma unui larg proces de consultare un nou premier, în persoana lui Dacian Cioloş, fost Comisar european. Deputatul PNL, Ion Şcheau, a susţinut în Parlament o declaraţie politică pe această temă.
„Ultimele două săptămâni au fost pline de evenimente şi semnificaţii. Tragedia de la Colectiv a generat ieşiri în stradă, o adevărată ”revoluție morală” care a dus la căderea Guvernului. Preşedintele României a gestionat exemplar situaţia, consultând pentru prima oară strada şi societatea civilă. Avem astăzi un nou premier desemnat, în persoana domnului Dacian Cioloş. CV-ul impresionant al domniei sale ne dă încrederea că este o persoană competentă, care s-a afirmat la nivel european şi care va guverna în interesul României”, a declarat Ion Şcheau.
“La fel de importantă pentru o guvernare reuşită este însă şi echipa de miniştri. Noua formulă de la Palatul Victoria va trebui să dea curs solicitărilor zecilor de mii de români care au protestat în țară. Românii cer ca guvernarea să se facă de acum încolo pentru români şi nu pentru cercuri de putere şi interese ascunse. Această guvernare trebuie să aducă prosperitate în viaţa românilor, stabilitate, orizont financiar şi nu un trai chinuit de pe azi pe mâine ca până acum. Aplicarea agendei străzii implică de asemenea şi depolitizarea totală şi impunerea în administraţie a unor principii de moralitate, transparenţă şi echitate. Evident, toate acestea se fac în timp, un an nu va fi suficient, insă ele trebuie începute azi! Noul Cabinet condus de Dacian Cioloş trebuie să ofere garanţii privind o bună guvernare a României şi să prezinte un program care să reflecte toate elementele de mai sus. Aşadar, aşteptăm componenţa echipei domnului Cioloş şi direcţiie sale de guvernare”, a mai adăugat Ion Şcheau.
Lasă un comentariu