Preşedintele Partidului Noua Republică Arad, Ion Stan, remarcă ipocrizia de care dau dovadă partidele politice care susţin că este necesară o reformă a clasei politice româneşti, dar fac exact contrariul, bazându-se încontinuare pe aceeiaşi oameni „îmbătrâniţi în rele”, un fel de baroni şi minibaroni locali, (mici Ceaușiști) care nu mai pot fi schimbaţi în condiţiile alegerilor locale într-un singur tur de scrutin.
„Trebuie să precizez din capul locului că am susţinut întotdeauna şi susţin încontinuare că alegerea primarilor într-un singur tur este profund nedemocratică şi de natură să fixeze la putere partidele mari, motiv pentru care ele au şi introdus acest sistem. Deşi este evident că nu de dragul democraţiei susţine PNL cu atâta îndârjire revenirea la alegerile în două tururi, ci pentru că ştie că dacă se păstrează acest sistem va pierde la scor alegerile, sper că, în cele din urmă, va reuşi să impună, indiferent cum, alegerile în două tururi”, declară Ion Stan.
„Totodată, însă, nu pot să nu remarc ipocrizia incredibilă a noilor liberali, care aruncă valuri de lozinci despre reformarea clasei politice, cerută de către societatea civilă, primul pas spre aceasta fiind alegerile în două tururi, care ar permite şi partidelor noi să se afirme cât de cât, să dea şanse unor tineri care nu au apucat să fie pervertiţi. Ce să vezi, însă, candidaţii aşa zisului PNL sunt exact primarii pe funcţii, aşa numiţii baroni sau minibaroni locali, nici urmă de oameni noi. Foştii PDL-işti şi foştii PNL-işti sunt de neclintit. Ce mai contează că primarii sunt aleşi într-un singur tur sau în două tururi, dacă ei defilează încontinuare cu relicvele? Concluzia este clară: oamenii tineri şi partidele necorupte sunt singurele care pot reforma clasa politică, iar nu mastodonţii politici, pe care nu-i interesează decât să rămână la butoanele puterii şi în preajma resurselor, împotriva voinţei cetăţenilor”, a mai adăugat Ion Stan.
Lasă un comentariu