Ion Stan, preşedintele filialei arădene a Partidului Noua Republică, acuză partidele mari PNL şi PSD că au „complotat” pentru a-şi menţine supremaţia pe scena politică românească, nepermiţând partidelor noi să se manifeste.
„PSD-iştii şi PNL-iştii din Comisia de cod electoral au decis ca primarii să fie aleşi, în continuare, într-un singur tur, pentru ca primarii lor să rămână pe funcţii, chiar dacă iau mai puţin de un sfert din voturi. Este total antidemocratic ca un primar împotriva căruia sunt peste 75% din votanţi să rămână pe post. Aşa au decis, însă, cele două partide mari, pentru ca baronii lor locali să-şi păstreze puterea, fiecare partid rămânând cu feudele lui. În plus, au dat o mână de ajutor UDMR, ca să aibă primari în cât mai multe oraşe şi comune. Din cauza numărului mare de candidaţi din primul tur, o comună cu 75% români va avea primar maghiar, lucru care ar fi imposibil dacă ar fi două tururi. La discuţiile de la Cotroceni, toţi şefii partidelor politice au susţinut sus şi tare că sunt de acord cu modificarea legilor electorale, încât să permită structuri cât mai democratice ale administraţiilor locale, în privinţa reprezentării. S-a spus că scăderea pragului electoral pentru locale la 3% ar fi o măsură bună în acest sens, numai că onor comisia a decis să rămână ca şi până acum, cu prag de 5%. Este clar că toate declaraţiile de bune intenţii făcute la discuţiile de la Cotroceni au fost apă de ploaie iar partidele care îşi împart feudele din România nu au nici cea mai mică intenţie de a se reforma”, consideră Ion Stan.
Acesta este de părere că, prin hotărârea de alegere a primarilor dintr-un singur tur, clasa politica din Romania demonstrează că „a eșuat”.
Lasă un comentariu