Șoimii Pâncota a debutat cu o remiză în play-out-ul ligii secunde. Elevii lui Ionuț Popa au avut șansă la ocaziile mari ale gazdelor, dar și intervențiile excelente ale lui Irimia au făcut ca tabela să fie neschimbată.
„A fost un joc de luptă, am încercat să nu pierdem. Am vrut să obținem măcar un egal, să rămânem în cursa pentru salvarea de la retrogradare prin evitarea locului de baraj. Prima repriză a fost una mai nereușită pentru noi, am rămas descoperiți pe zonă centrală, iar gazdele au avut două ocazii mari. Am scăpat cu bine, iar în partea secundă ei nu au mai avut șanse, în afară de cornere. Din păcate, nu reușim să ieșim la atac, sper ca din jucătorii pe care îi am la dispoziției să putem face jucători care să se exprime și mai bine în atac pe faza ofensivă. Ne-a lipsit Dragalina, care coordonează bine jocul, dar au reintrat Rusu și Irimia, jucători cu experiență ce au adus greutate echipei“, a declarat Ionuț Popa.
Mister a recunoscut problemele din atac dar – în același timp – a acuzat și mici probleme cu rezistența fizică pe care elevii săi le au: „Mă așteptam să rezolvăm mai mult pe faza de atac, suntem o echipă care punem mingea jos, încercăm să avem posesie, dar nu reușim să facem mare lucru. Cu mai mult curaj puteam să obținem mai mult la acest meci. Față de data trecută când am pierdut aici cred că suntem în creștere. Când am preluat echipa am făcut un amical cu Zăbraniul, de abia i-am bătut. Am jucat cu ei și acum și ne-am impus cu 4 – 0. Am văzut o creștere în joc, dar nu pot să spun și alte lucruri ce lipsesc la echipă. Eu i-am preluat într-un anumit fel, cu acești jucători, încerc să îi fac pe jucători mai buni, dar nu pot să vorbesc de ce nu s-a făcut și de cine a fost înainte. Va fi greu să evităm barajul, păcat de punctele pierdute cu Mioveniul. Șansa de rămânere în acest eșalon o jucăm săptămâna viitoare la Oradea“, a încheiat antrenorul Pâncotei.
Lasă un comentariu