Își OBLIGA elevele să facă SEX cu el pentru a obține NOTE MARI! Cum I-A VENIT DE HAC una dintre fete

Își OBLIGA elevele să facă SEX cu el pentru a obține NOTE MARI! Cum I-A VENIT DE HAC una dintre fete

Un profesor de 65 de ani a ajuns, în chiloți, cu cătușe la poliție după ce a fost prins cu o minoră, una dintre elevele sale de la clasă, căreia îi promisese note mari în schimbul unei partide de sex.

Fata acceptase propunerea profesorului, nu înainte, însă, de a-și anunța părinții, care au alertat poliția. Minora a mers la întâlnire, într-o casă aflată în construcție, s-a lăsat dezbrăcată de cadrul didactic, iar imediat după aceea și-au făcut apariția părinții fetei, însoțiți de polițiști. Tatăl fetei nu s-a putut abține și l-a lovit pe profesor, în timp ce polițiștii îl încătușau.

Gilberto Gonzalez Arias preda matematică la liceul Nuestra Señora del Rosario, din Columbia. Eleva care i-a venit de hac se pare că nu a fost singura victimă a acestuia.

După ce a fost arestat, alte eleve, îndemnate de părinți, au prins curaj și au mers la poliție să-l denunțe.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că profesorul își punea elevele să facă sex cu el, promițându-le că le va trece clasa. El își „alegea” victimele strategic. Țintele sale erau elevele cu note proaste, cărora le promitea că le va mări notele, în schimbul unor partide de sex.

NINTCHDBPICT000262376173

Sursa: thesun.co.uk

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.