Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad face, din nou, apel cetăţenilor care încă nu au intrat în posesia carnetelor de muncă, din varii motive, că au posibilitatea să o facă prin simpla prezentare la sediul instituției, situat pe strada Episcopiei nr. 11-13.
În anul 2017 au fost ridicate aproximativ 350 de carnete de muncă, iar în 2016 au fost ridicate aproximativ 385 de carnete de muncă. La ora actuală, în arhiva ITM Arad se mai află un număr de 15.150 carnete de muncă.
Carnetul de muncă poate fi ridicat fie de posesorul acestuia fie de un împuternicit, în baza unei procuri notariale.
ITM Arad anunță că deţine doar carnetele de muncă ale societăţilor comerciale, din judeţul Arad, înfiinţate după anul 1990.
Pe această cale, instituția recomandă celor care au intrat sau urmează să intre în posesia carnetului de muncă să-l păstreze şi, sub nici o formă, să nu-l înmâneze noului angajator întrucât vechimea în muncă, începând cu data de 01.01.2011, se operează electronic, în programul Revisal.
Lasă un comentariu