În cadrul unei dezbateri pe teme agricole care s-a desfășurat la Timișoara, cu participarea fermierilor din vestul țării, președintele Consiliului Județean Arad Iustin Cionca le-a cerut autorităților de la București, indiferent de culoarea politică, să se aplece mult mai serios asupra problemelor agriculturii și a relației dintre administrație și beneficiarul deciziei administrative, și în domeniul agricol.
„Ca președinte de Consiliu Județean mă interesează să pot fi mai eficient pentru agricultori, dar din păcate nu ni s-au dat competențe multe la nivelul Consiliului Județean. Eu vin dintr-o zonă a județului unde agricultura este extrem de importantă, am fost primarul acelui oraș, cunosc foarte bine și agricultorii performanți și îi cunosc și pe foarte foarte mulți dintre cei care practică o agricultură de subzistență în județ. Știu cu ce probleme se confruntă și mi-ar plăcea să îi pot ajuta mai mult, pentru că soluții există”, a declarat Iustin Cionca.
Președintele Consiliului Județean Arad a precizat, printr-un comunicat, că așteaptă de la viitorul guvern să transfere competențe de la București în județe.
„Am constatat că există o frică a centrului față de teritoriu, o teamă de descentralizarea reală. De exemplu, nu știm nici astăzi care este rolul Camerei Județene, dar ni se transmit semnale că se vrea transformarea ei în Direcție Agricolă, care a fost desființată la un moment dat și acum se încearcă reînfiinarea ei. Dacă se vor da competențe sporite Consiliului Județean, vom reuși să facem lucrurile mult mai bine decât se întâmplă acum, și nu numai în județul Arad, ci peste tot în țară, fiindcă autoritățile locale sunt mult mai aproape de nevoile oamenilor decât cele naționale.
Mi-ar plăcea ca fermierii să vină la dezbateri și să se implice și mai mult, să nu se teamă de politică, pentru că numai implicându-ne și asumându-ne deciziile putem schimba lucrurile în bine – și noi, și ei.”
Facem precizarea că peste 70% din suprafața terenului din județul Arad este agricolă.
vrei sa imparti pamantulca la Pecica?ajunge