Președintele Consiliului Județean Arad a adresat astăzi o solicitare Cabinetului Primului-Ministru, în vederea precizării de către Guvern a programelor care vor include județul Arad, în anul Centenarului Marii Uniri.
„Aradul este locul unde unioniștii au pregătit Marea Unire, locul unde Marea Unire a fost negociată și unde, după 1 decembrie 1918, s-au dus literalmente lupte pentru apărarea Marii Uniri. De aceea, rolul Aradului în acest eveniment istoric nu poate fi ignorat. Astăzi se vorbește despre Alba Iulia ca oraș al Marii Uniri, dar și Aradul este cel puțin la fel de important. Solicit Guvernului să ne transmită concret planul de măsuri avute în vedere pentru aniversarea Centenarului în județul nostru: ce sume sunt alocate, pentru ce tip de evenimente, ce investiții are în vedere Guvernul României la Arad, în 2018, în vederea punerii în valoare a contribuției Aradului la Marea Unire. Am adresat această întrebare întrucât constatăm că, deși mai este jumătate de an până la Anul Centenarului, nu am fost consultați deloc de niciun minister în vederea stabilirii unor priorități, a unei proceduri, a unui mod de lucru. Există o lipsă totală de comunicare, nu suntem informați despre activitățile care se preconizează, ba pe diferite canale a ajuns la noi informația că Aradul nici nu va fi printre județele, respectiv municipiile cărora li se acordă o atenție specială cu acest prilej. Am avut discuții în Consiliul Județean și am decis, în urma acestora, să inițiez demersuri pentru ca Aradul să primească respectul care i se cuvine”, a declarat Iustin Cionca.
Președintele Consiliului Județean s-a adresat Cabinetului Primului-Ministru, întrucât nici acum nu este foarte clar în subordinea cui este Departamentul Centenar, de ce buget dispune și ce evenimente propune. „Riscăm să se transforme totul într-un hei-rupism tradițional, or evenimentul acesta chiar nu trebuie doar bifat! La Arad avem un plan de măsuri, știm exact ce vom face în fiecare lună a anului viitor și cum vom sărbători 1 decembrie 2018. Dar ceea ce ne propunem noi trebuie să corelăm cu ceea ce va realiza Guvernul, iar aici informațiile lipsesc total. Scandalurile politice din ultima perioadă au distras cu totul atenția de la marea sărbătoare a statului român, și există pericolul ca ea să devină un apendice al conflictelor interpartinice care nu se mai încheie”, a accentuat președintelui Consiliului Județean Arad.
ce fac parlamentarii psd si alde in afara de faptul ca spun tot timpul minciuni