Iustin Cionca: „Îi cer încă o dată și deputatului Tripa, le cer și celorlalți parlamentari PSD de Arad, să își revină”

Iustin Cionca: „Îi cer încă o dată și deputatului Tripa, le cer și celorlalți parlamentari PSD de Arad, să își revină”

Iustin Cionca, prim-vicepreședinte al PNL Arad, consideră că „umilirea Aradului de către parlamentarii neputincioși ai PSD este un act rușinos”, care arată lipsa de capacitate a acestora.

„Deputatul Tripa ne acuză că stăm cu mâna întinsă la guvern, pentru dezvoltarea Spitalului Județean. Este o declarație ridicolă și rușinoasă. Dacă Aradul este printre marii contribuabili la bugetul de stat, nu e firesc să vrem să și primim din banii pe care îi plătim la București? Alte județe primesc, dar parlamentarii PSD nu dau din coate pentru Arad. Constatăm că ei au impresia că odată ajunși în Parlament pot întoarce spatele județului Arad, instituțiilor arădene, și singura lor treabă este să ne dea lecții. Încearcă să intimideze printr-un limbaj trivial și prin violență verbală. Îi cer încă o dată și deputatului Tripa, le cer și celorlalți parlamentari PSD de Arad, să își revină, să înțeleagă că nu au devenit peste noapte profesori, iar calitatea de parlamentari îi obligă să muncească pentru arădeni, nu să le dea cu flit”, a declarat președintele prim-vicepreședintele PNL Arad.

Iustin Cionca a subliniat că își dorește ca instituțiile arădene să se dezvolte prin colaborarea între toți politicienii, indiferent de culoarea politică, „dar atitudinea celor de la PSD este sfidătoare și, mai mult, anti-arădeană!”

„Aș vrea să îi aud vorbind cu conducerea PSD așa cum vorbesc cu celelalte partide la Arad. Să fie la fel de agresivi, la fel de furioși, la fel de sfătoși cu cei care au dispus să taie investițiile județului nostru. Ați auzit vreun parlamentar PSD cerând unui ministru al lor să aducă resurse la Arad?! Nici la votarea bugetului nu au susținut amendamentele pentru Spitalul Județean, de exemplu, iar acum ne cer nouă socoteală. Aroganța aceasta nu aduce nimic bun Aradului, PSD continuă în aceeași notă de dușmănie față de județul nostru”, a concluzionat Iustin Cionca.

  1. D-le CIONCA ,guvernul d-voastră câți bani a alocat Aradului?ooooo sunteți foarte ipocrit! Made……falca

    Raspunde
  2. guvernul nostru a facut autostrada si coborarile de pe autostrada, a inceput pasajele dar guvernul PSD le-a oprit

    Raspunde
  3. guvernul psd a izolat aradul din nou

    Raspunde
  4. Pavele guvernul vostru a furat cât zece guverne, iar pentru a avea ce fura a nenorocit oamenii firea-ți ai dracului de bandiți nenorociți.

    Raspunde
  5. Si Iotcu a incercat sa rezolve problema spitalului,asa cum stiti voi si acum isi asteapta sentinta.Aradenii s-au cam lamurit cu modul vostru de lucru.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.