Iustin Cionca: „La Arad, nu vor crește indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație din subordinea CJA”

Iustin Cionca: „La Arad, nu vor crește indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație din subordinea CJA”

Consiliul Județean Arad informează că nici un membru al consiliilor de administrație din subordinea instituției nu va avea indemnizații majorate.

„În actuala perioadă pe care o traversează România, în care responsabilitatea și cumpătarea trebuie să fie în prim planul preocupării fiecărui funcționar, administrator sau director, grija membrilor consiliilor de administrație trebuie să fie creșterea rentabilității societăților și nu creșterile salariale”, susține conducerea CJA.

Legea permite astăzi ca membrii unor consilii de administrație să își stabilească indemnizațiile pe care și le doresc. Acestea trebuie însă votate de Consiliul Județean, iar președintele Iustin Cionca a afirmat clar că nu va fi aprobată nici o majorare.

„Facem, pe de altă parte, un apel la toți cei care au ca atribuții corectarea greșelilor legislative să ia măsurile necesare ca astfel de derapaje să fie prevenite și să nu se mai poată întâmpla. Statul să se protejeze prin legi, nu prin declarații de intenție.

Nu le putem cere tuturor românilor să dea dovadă de înțelegere atâta timp cât unii, sub protecția legii, au la îndemână mecanisme de care profită. De aceea, pe de o parte, este nevoie de responsabilitatea celor care sunt selectați în consiliile de administrație, să aibă o atitudine corectă, responsabilă și rezonabilă. Iar pe de altă parte este nevoie de legi categorice, care să nu mai permită ca beneficiarii indemnizațiilor să își propună (și așa cum am văzut la nivel național, de multe ori să și obțină) creșterea acestora. Și autoritatea națională care gestionează aspectele de guvernanță corporativă a întreprinderilor publice, AMEPIP, a respins solicitarea membrilor Consiliului de Administrație de la Aeroportul Arad de majorare a indemnizațiilor”, precizează Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Precizăm că în cadrul ședinței din data de 15 mai, Consiliul de Administrație al Aeroportului Arad a aprobat majorarea indemnizațiilor membrilor de la 4.050 de lei, la 6.830 pe lună, solicitarea de creștere a indemnizațiilor fiind respinsă de Consiliul Județean Arad.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.