Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a verificat astăzi, la secţia de Obstetrică şi Ginecologie „Salvator Vuia”, situaţia încălzirii în secţiile de nou-născuţi. Având în vedere gerul din ultimele zile şi faptul că reţeaua de încălzire centralizată face faţă cu greu temperaturilor extrem de scăzute, preşedintele Consiliului Judeţean a avizat suplimentarea cu calorifere a secţiilor menţionate.
În vederea executării lucrărilor, în cursul zilei de astăzi au fost mobilizate mai multe echipe tehnice, pentru ca timpul de execuţie să fie cât mai scurt, iar disconfortul cauzat să fie cât mai mic.
„Suntem foarte atenţi la nevoile Maternului pentru că aici discutăm, înainte de toate, nu de o clădire, ci de mamele şi copii care beneficiază de serviciile medicale, pe de o parte, dar şi de cadrele medicale care trebuie să aibă condiţii cât mai bune pentru un act medical profesionist. În urma discuţiilor de astăzi, cu medicii acestei secţii, am solicitat conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad o soluţie rapidă şi eficientă inclusiv pentru montarea unor instalaţii de încălzire instant a apei menajere, cu prioritate la secţiile de nou-născuţi. Aici există câteva boilere, dar nu sunt suficiente, în actualele condiţii meteorologice”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Lasă un comentariu