După ce consilierul județean Florin Tripa (PSD) a declarat, ieri, că este necesar ca discuțiile despre situația stațiunii Moneasa să se înscrie într-o „etapă a seriozității și responsabilității instituționale”, președintele Consiliului Județean îi recomandă consilierului social democrat ca aceste „gânduri frumoase” să le transmită și primarului comunei Moneasa, care „a refuzat participarea la ambele dezbateri referitoare la strategia turistică a județului, una dintre ele organizată de conducerea Consiliului Județean Arad chiar la Moneasa și despre viitorul stațiunii Moneasa”, potrivit spuselor lui Iustin Cionca.
„Îi reamintim lui Florin Tripa că la nivelul conducerii Consiliului Județean am făcut demersuri, imediat după învestire, pentru revitalizarea turismului în Arad. PSD, însă, nu a fost partener al acestei inițiative. Deși erau în stațiune, niciun consilier județean PSD nu a venit la dezbaterea strategiei pentru Moneasa, au preferat să chefuiască cu primarul. Deci dacă vorbește despre seriozitate și responsabilitate, dl. Tripa se referă probabil la colegii săi din PSD, și aici nu pot să nu fiu de acord cu el. Conducerea Consiliului Județean lucrează pentru implementarea strategiei turistice a Aradului, în care Moneasa este într-o poziție centrală”, a mai precizat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Președintele CJA spune că inițiativa realizării la Moneasa a unui centru spa este salutară și că așteaptă ca primarul comunei să realizeze proiectul concret. „Este o mare diferență între idee și proiect. Probabil că domnul consilier Tripa face o confuzie gravă, pentru că organismele internaționale și cele guvernamentale nu alocă bani pentru propoziții scurte, ci pentru planuri elaborate. Aflăm că PSD a realizat, așa cum ne spune dl. Tripa, un studiu complex ce privește revitalizarea sectorului balnear de la Moneasa. Dar unde e studiul despre care vorbește, de ce nu îl prezintă public, de ce nu îl susțin în fața arădenilor? Părerea mea este că nu au niciun studiu „complex”, doar o declarație populistă. Așteptăm să ni-l prezinte și să îl distribuie în ședința Consiliului Județean, fiindcă bănuiesc că n-o fi strict secret”, a încheiat Iustin Cionca.
Lasă un comentariu