Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a fost angrenat, În perioada 2-4 septembrie, în numeroase misiuni de asigurare a ordinii publice ce au avut loc în județul și municipiul Arad, iar pe timpul misiunilor și în acțiunile desfășurate, echipajele de jandarmi au aplicat 25 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de 11.150 lei.
„Faptele pentru care au fost aplicate sancțiuni, au fost fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice precum și comercializare de produse fără îndeplinirea condițiilor legale“, a precizat Monoranu Daniel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
Jandarmii au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală în cazul constatării a două infracțiuni.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu