Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad asigură ordinea publică la manifestații cu public numeros care au loc, la sfârșit de săptămână, în judeţul Arad.
În zilele de 14 și 15 august, pe timpul desfășurării manifestațiilor religioase prilejuite de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, jandarmii se vor afla în proximitatea lăcaşurilor de cult: Catedrala Sfânta Treime şi Mănăstirea Gai din municipiul Arad, mănăstirile Bodrog şi Roşia și Basilica Sfânta Maria Radna.
Jandarmii arădeni vor asigura ordinea publică şi pe timpul desfăşurării competiției sportive ce va avea loc sâmbătă, 13 august, în localitatea Șiria din județul Arad.
În perioada 12-15 august, jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor cultural-artistice din localităţile: Pâncota, Beliu, Bocsig, Ghioroc, Socodor, Şiştarovăţ, Mișca, Seleuș, Căpâlnaș, Felnac, Nicolae Bălcescu, Dieci, Măderat și Firiteaz.
Pentru a preveni producerea de incidente nedorite, jandarmii recomandă participanţilor la aceste manifestări să respecte indicaţiile organizatorilor şi ale echipajelor aflate în teren, să evite implicarea în conflicte ce pot duce la tulburarea ordinii publice și să acorde o atenţie bunurilor personale.
Cetăţenii care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, pot solicita sprijinul jandarmilor aflați la locul manifestărilor sau, în caz de urgență, pot apela numărul 112.
Lasă un comentariu