Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a efectuat, anul acesta, prin programul FEADR plăți în valoare totală de 1,55 miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale – fiind înregistrat cel mai ridicat nivel al plăților efectuate într-un an prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
În anul 2017 au fost selectate un număr de 13.823 proiecte însumând 1,77 miliarde de euro, au fost contractate un număr de 14.641 proiecte în valoare totală de 1,70 miliarde de euro, realizându-se astfel un grad de absorbție de 35,29%.
Prin intermediul sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, s-au alocat 790,1 milioane euro și s-au contractat 458,55 milioane euro, rezultând în crearea a 947 ferme culture de camp, 36 ferme creștere bovine pentru lapte, 28 ferme horticole, 27 ferme mixte, 20 ferme bovine, 16 ferme porcine, 3 ferme apicole.
Prin intermediul sM 4.2 „Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/sau dezvoltarea de produse agricole”, s-au alocat 353,35 milioane de euro și s-au contractat 108,15 milioane de euro, totalizând un număr de 16 proiecte pe cereal, 16 proiecte pentru procesare lapte și 14 proiecte pentru procesare carne și ouă.
Prin intermediul sM 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”, s-au alocat 670,67 milioane de euro și s-au contractat 269,76 milioane de euro, având ca rezultat crearea/ modernizarea a 65 km drumuri agricole, 51 km irigații și 8 km drumuri forestiere.
Prin intermediul sM 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mica”, s-au alocat 1,10 miliarde de euro și s-au contractat 1 miliard de euro, rezultând în crearea/ modernizarea a 375 km drumuri comunale, 215 km rețele apă/apă uzată și înființarea/ modernizarea a 200 de grădinițe.
Prin intermediul sM 7.6 „Investiții associate cu protejarea parimoniului cultural”, s-au alocat 185,68 milioane de euro și s-au contractat 127,08 milioane de euro pentru un total de 293 cămine culturale și 36 monumente din patrimonial cultural de interes local.
Zeci de milioane de euro pentru județul Arad
„La nivelul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Arad și Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 VEST Timișoara (beneficiarii publici) pentru anul 2017, valoarea plăților efectuate către beneficiarii PNDR 2014-2020 din județul Arad se ridică la 27.100.351 euro”, a declarat Adrian Nogea, directorul OJFIR Arad, în cadrul unei conferințe de presă în care a prezentat bilanțul AFIR privind implementarea în 2017 a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Astfel, prin intermediul submăsurii (sM) 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, numărul cererilor de finanțare primite de OJFIR Arad este de 161, în valoare de 6.670.000 euro. Valoarea celor 175 contracte semnate este de 7.150.000 euro, plățile efectuate către beneficiarii acestei submăsuri fiind de 4.773.363 euro.
Prin intermediul sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, OJFIR Arad a primit pentru finanțare prin această submăsură 108 cereri de finanțare, în valoare de 1.620.000 euro. Valoarea contractelor încheiate este de 765.000 euro, iar valoarea plăților se ridică în acest an la 585.000 euro.
Prin PNDR 2020 fermierii au solicitat finanțare și pentru investițiile în exploatații agricole (sM 4.1), la nivelul OJFIR Arad fiind înregistrate 81 cereri de finanțare, valoarea acestora fiind de 44.935.542 Euro. Valoarea contractelor încheiate, 35 contracte este de 20.359.594 euro. Plățile efectuate pe această măsură în anul 2017 au fost de 7.608.971 euro iar pentru submăsura 4.1 a „Investiții în exploatații pomicole” valoarea plăților este de 41.392 euro.
Prin intermediul sM 4.2 „Sprijin pentru investitii in procesarea/marketingul produselor agricole”, la OJFIR Arad au fost depuse 8 proiecte cu o valoare de 10.073.436 Euro. Au fost contractate 5 proiecte, valoarea acestora fiind de 4.444.540 euro. S-au efectuat plăți în valoare de de 1.250.000 euro.
Încă de la demararea PNDR 2020, s-a constatat un interes crescut pentru submăsurile de finanțare ce vizează sectorul investițiilor non-agricole din mediul rural, pe sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole” . Totalul cererilor de finanțare depuse pentru această măsură la OJFIR Arad este de 54, valoarea acestor fiind de 2.800.000 euro.Dintre acestea au fost selectate 6 proiecte iar valoarea plăților în anul 2017 se ridică la 875.000 euro.
De asemenea, pentru „Crearea și dezvoltarea de activități neagricole” (sM 6.4), OJFIR Arad a primit 14 cereri de finanțare cu o valoare totală de 2.163.968 euro. OJFIR Arad a semnat contracte de finanțare valorând aproximativ 1.646.909 de euro. Valoarea plăților efectuate pentru beneficiarii sM 6.4 este de peste 415.000 de euro.
Pentru „Infrastructura agricolă, silvică și de irigații”, finanțată prin sM 4.3, au fost depuse la OJFIR Arad 9 cereri de finanțare, valoarea acestora fiind de 8.452.422 euro. Au fost contractate 5 proiecte în valoare de 3.915.608 euro, valoarea plăților pentru infrastructura de acces la nivelul OJFIR Arad ridicându-se la peste 1.426.874 euro. Beneficiarii sunt: comuna Socodor, comuna Șiria și Organizația utilizatorilor de apă pentru irigații „Peregu Mare” (2 proiecte).
Pentru investiții în dezvoltarea infrastructurii de bază din mediul rural, finanțate prin sM 7.2, OJFIR Arad a primit 20 cereri de finanțare, valoarea acestora fiind de 17.242.976 euro. Valoarea contractelor din zona de acoperire a OJFIR Arad este de 22.392.024 euro, plățile ridicându-se la 7.788.302 euro. Beneficiarii acestora sunt comunele Socodor, Semlac, Șagu, Ghioroc, Păuliș, Bârzava, Vladimirescu, Buteni, Brazii, Săvârșin, Zerind, Sintea Mare, Hălmagiu, Archiș, Fântânele, Șimand, Macea, Zimandu Nou, Vinga, Șiria.
Prin sM 7.6 „Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural”, 10 solicitări au fost înregistrate de OJFIR Arad în anul 2017. Valoarea acestora este de 2.940.366 euro. Numărul contractelor încheiate este de 12, iar valoarea plăților efectuate până în prezent este de 980.097 euro. Cele 12 contracte sunt încheiate cu următoarele UAT-uri din județul nostru: Vladimirescu, Ghioroc, Bârzava, Păuliș, Socodor, Zerind, Frumușeni, Săvârșin, Peregu Mare, Gurahonț, Târnova.
Pentru sM 9.1 – „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol” este 1 contract în valoare de 399.901 euro. Valoarea plătită 86.540 euro.
Pe sM 19.4 „Sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare”, au fost încheiate contracte de finanțare pentru patru Grupuri de Acțiune Locală (GAL) și s-au plătit 1.105.981 Euro.
Lasă un comentariu